Dinamo…vine Paula!

Paula Ungureanu calcă pe urmele Luminiţei Dinu – pe parcursul meciului cu Viborg, portarul Oltchim-ului a avut 16 intervenţii reuşite si a castigat duelul cu Katrine Lunde-Haraldsen

Legitimată la Oltchim la începutul acestui sezon, Paula Ungureanu a avut misiunea (unii i-au zis „aproape imposibilă!”) de a o înlocui între buturi pe legendara Luminiţa Dinu. În doar câteva luni, graţie seriozităţii şi a paradelor sale uluitoare, portarul de azi al campioanei României nu doar că a reuşit cu brio acest lucru, ci a făcut-o pur şi simplu uitată pe cea care a câştigat de trei ori Liga Campionilor în carieră (2 trofee fiind cucerite (more…)

OLTCHIM POATE INTRA IN SEMIFINALE, INCA DIN ACEST WEEK-END!

Pentru a-şi asigura calificarea în „careul de aşi” al Ligii Campionilor, echipa antrenată de Radu Voina trebuie să plece neînvinsă din Rusia, vâlcencelor fiindu-le suficient chiar şi un egal. Meciul Dinamo – Oltchim se dispută sâmbătă, 6 martie, de la ora 13.00 (ora României)

La finele acestei săptămâni, mai precis sâmbătă, 6 martie, Oltchim Rm. Vâlcea va disputa cel de-al patrulea meci din cadrul Grupei a II-a Principale a Ligii Campionilor. Aflată în prezent pe primul loc în clasament, cu maximum de puncte în cont, campioana României (more…)

Liviu Paraschiv a preluat HC Otelul Galati

Ca urmare a rezultatelor proaste din ultimul timp, antrenoarea Gabriela Artene a fost demisã dupã 15 luni.

Soc la echipa de handbal feminin gãlãteanã care activeazã în Liga Nationalã. Dupã jocul slab si seria de rezultate negative din ultima vreme, vã reamintim cã gãlãtencele au pierdut cinci meciuri consecutiv pe teren propriu, conducerea clubului a decis sã taie în carne vie. Presedintele Anton Coman a decis luni seara sã o (more…)

Antrenorul Florin Pera – pregateste duelul cu fosta sa formatie

Universitatea Reşiţa s-a antrenat cu Universitatea Timişoara, pentru meciul cu Deva, de joi

Echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa a disputat sâmbătă o partidă amicală cu divizionara A Universitatea Timişoara. Reşiţencele s-au impus cu scorul de 48-25 (24-15), făcând o utilă repetiţie pentru importantul meci de campionat de joi, 4 martie, de la ora 17, cu CSM Cetate Deva, din etapa a 17-a a Ligii Naţionale. Despre întâlnirea de săptămâna viitoare, despre problemele din tabăra reşiţeană şi despre jocul de verificare cu Timişoara, a vorbit antrenorul Florin Pera. Tehnicianul echipei (more…)

Rulmentul Brasov castiga primul meci cu ajutorul arbitrilor!!, dupa revenirea lui Mariana Tarca

UN ARTICOL EXTRAORDINAR, EMOTIONANT SI DUREROS  AL IUBITORILOR DE HANDBAL DIN BRASOV, dupa “derbyul” Rulmentul – Stiinta Bacau 29-27 , rezultat influentat de arbitrii Moldoveanu/Faneata – Arad. RAPID a avut o buna oportunitate, a fost la 1 singur punct in clasament de Rulmentul, la pauza, asa s-au facut inapoi 3 puncte distanta, dar se pare ca vor mai fi surprize…

Va rugam comentati pe CHAT-ul nostru situatia dezastruoasa de la Brasov. Exprimati-va parerea despre jocul din week-end deasemenea!

Sambata am vazut “derby-ul” Rulmentul Urban Brasov – Stiinta Bacau 29-27 (14-16). Duminica am vazut meciul C.S. Oltchim Rm. Valcea – Viborg Handbold Klub A/C 27-26 (16-12). (more…)

RAPID la a doua victorie consecutiva

HC Otelul Galati – Rapid CFR Bucuresti 30-31 cu Simona Gogarla si Nicoleta Gasca in prim plan

Desi au aratat o crestere de forma la Zalau, fetele pregãtite de Gabriela Artene au pierdut al cincilea joc consecutiv pe teren propriu. Chiar daca e greu de crezut ca pot retrograda, galatencele încep sa tremure si se apropie de zona nisipurilor miscatoare. (more…)