by Eurohandbal | Apr 16, 2010 | Cupe Europene Feminin
“AM MAI AVUT O SAPTAMANA, IN CARE ANITA GORBICZ SA DEVINA SI MAI SIGURA PE MISCARILE EI”
Confruntarea dintre cele doua echipe ETO Gyor – Oltchim Rm.Valcea, s-a terminat la egalitate, dupa primul duel, iar dintre handbalistele maghiare, Palinger a fost cea mai buna de pe teren (din poarta).
Portarul Gyor-ului este foarte increzatoare in revenirea formatiei sale si calificarea ei in finala:
”Valcencele au jucat surprinzator de calm, au asteptat pana pivotul sau extremele ajungeau libere.Am si primit multe goluri de pe 6 metri.Totodata m-a exasperat faptul , (more…)
by Eurohandbal | Apr 16, 2010 | Cupe Europene Feminin
Dupa Stiinta si Rapid, ambele din Bucuresti, formaţia noastra campioana, poate deveni a treia grupare din România, care câştigă cel mai preţios trofeu din handbalul feminin european, însă prima care poate juca, intr-o era a marketingului si fortei financiare, cu noua Cupa a Ligii Campionilor, pe masa.
Vâlcencele au avut de trei ori ghinion în semifinale, cel mai aproape fiind de finala in 1989-90, cand a pierdut calificarea doar pentru un singur gol in fata lui Kuban Krasnodar. Acum ori niciodata! a sosit anul Oltchimului?! Romanii vorbesc limba handbalului in aceste zile, cuvintele Oltchim, Paula, Ionela, fiind auzite la tot pasul. Milioane de romani iubitori de sport, s-au unit in aceste vremuri tulburi din “cauza” Valcei si a clubului Oltchim, din “cauza” spectacolului oferit de niste fete minunate. Duminica la ora 17,15 timpul se opreste pentru…HANDBAL!
Pentru a patra oara si a doua oară consecutiv, handbalistele de la Oltchim Rm. Vâlcea încearcă să pătrundă, în premieră pentru handbalul romanesc, în finala Ligii Campionilor, in noul format, şi să îndeplinească un vis, atat pentru noi romanii, cat si pentru conducerea singurului club profesionist de handbal feminin de la noi, care au trasat acest obiectiv de la începutului sezonului. Am obţinut în meciul tur din Ungaria un rezultat pozitiv (25-25), si niciodata nu am avut un astfel de rezultat dupa (more…)
by Eurohandbal | Apr 16, 2010 | Cupe Europene Feminin
CINE VA CASTIGA DUELUL DE LA VALCEA? COMENTATI PE CHAT-UL NOSTRU!
PAULA UNGUREANU sau KATALIN PALINGER
Cei doi portari sunt puncte tari in angrenajul celor doua formatii, iar procentajul mingilor aparate, in semifinala de duminica, ar putea fi hotarator la sfarsitul meciului pentru calificare in finala. Paula a castigat duelul din partida tur cu portarul maghiar, al mingilor aparate, cu 15-8. Avand in spate publicul, ce se anunta la ora jocului extraordinar, Paula ar putea repeta victoria!
In tur, portarul nostru putea face o diferenta mai mare, daca fetele noastre nu ar fi incercat bolte, in momente nepotrivite, Palinger aparand cateva mingi, deoarece Valcea nu a uitat ca “Joaca handbal!” intr-o semifinala de Liga Campionilor, incercand artificii pentru spectacol si spectator. Portarul lui Gyor este un bun cunoscator al aruncarilor de la 7m, aparand una la Narcisa, in prima repriza. Nu este deloc inlocuita in poarta, de antrenorul formatiei, din aceasta cauza, nici macar la aruncarile de penalitate. Simtind o plafonare a portarului lor, care se afla de multi ani la clubul din Gyor, conducerea formatiei i-a adus o concurenta puternica pentru sezonul viitor din handbalul nordic.
Un moment important al partidei tur s-a petrecut in min. 51. Eroul – PAULA UNGUREANU! Aceasta apara din nou senzational, in situatie clara de gol, unu (more…)
by Eurohandbal | Apr 16, 2010 | Cupe Europene Feminin
CEI DOI ARBITRII GERMANI LARS GEIPEL ŞI MARCUS HELBIG, AU OFICIAT LA TURUL FINALEI LIGII CAMPIONILOR, DE ANUL TRECUT, DINTRE VIBORG SI GYOR, CASTIGAT DE CAMPIOANA UNGARIEI IN DEPLASARE!!!AU DEVENIT CELEBRII PENTRU CORECTITUDINEA LOR, DUPA CE L-AU “PARAT” LA EHF, PE UN COLEG DE-AL LOR – ARBITRU INTERNATIONAL DIN RUSIA, VALENTYN VAKULA!
CU GORBICZ IN TRIBUNA, GYOR A INVINS IN DANEMARCA, IN PRIMA MANSA A FINALEI LC 2008-2009, CU 26-24. MAGHIARELE AU BENIFICIAT ATUNCI, DE 10 ARUNCARI DE LA 7M SI DE 10 MINUTE DE SUPERIORITATE, VIBORG PRIMIND IN SCHIMB, DOAR 4 ARUNCARI DE LA 7M SI 4 MINUTE DE SUPERIORITATE, KOVACSICS PRIMIND TOTUSI, (more…)
by Eurohandbal | Apr 16, 2010 | Cupe Europene Feminin
ADRESATI INCURAJARI FETELOR DE LA VALCEA, SI IN TIMPUL PARTIDEI VA INVITAM SA COMENTAM IMPREUNA PE CHAT-UL EUROHANDBAL! DEASEMENEA, DACA AVETI INFORMATII INTERESANTE DESPRE PARTIDA, ADUCETI – LE TOT, PE CHAT!
PRIMA DATA AM GRIPAT AUDI-UL! URMEAZA SA-L SCOATEM DIN CIRCUIT!
C.S. Oltchim Rm. Valcea – Györi AUDI ETO KC
SEMIFINALELE LIGII CAMPIONILOR – RETUR
(25-25 TUR) –Duminica 18.04.10, ora 17,15 IN DIRECT pe PROTV
LIVE TEXT si pe CHAT-UL EUROHANDBAL.RO
URMARITI FEREASTRA CU NEWS-URI! PANA DUPA MECIUL CU GYOR, O DEDICAM IN PRINCIPAL OLTCHIMULUI SI MARELUI MECI DE LA SALA TRAIAN! VOM INCERCA SA ADUCEM CAT MAI MULTE INFORMATII DESPRE MARELE SPECTACOL SPORTIV DE DUMINICA!
STIRE! Din pacate pentru Oltchim, Ramona Maier nu a putut fi recuperata fizic pentru partida de duminica cu Gyor, dupa cele 3 saptamani de pauza, datorita accidentariii, anunta presedintele Gavrilescu Ion! (more…)
by Eurohandbal | Apr 13, 2010 | Cupe Europene Feminin
JOACA HANDBAL! CU OLTCHIM, DIN MIJLOCUL SUPORTERILOR!
CUM SE VEDE O SEMIFINALA DE LIGA CAMPIONILOR DIN TRIBUNE! AVETI MAI JOS – IMAGINI VIDEO SUPERBE, PREZENTATE IUBITORILOR DE HANDBAL, DE SUPORTER!
Prietenii de pe chat, suporteri ai echipei noastre campioane, va pun la dispozitie imagini superbe de la Gyor, cu sosirea echipei noastre la sala, atmosfera incendiara din tribune si (more…)