OLTCHIM A DISTRUS INCREDEREA SI MORALUL LUI GYOR IN DOAR 7 MINUTE DE VIS! 35-31 SI IN CONTINUARE GYORUL SE CREDE FAVORITA!

Lumi a inchis poarta in repriza a doua pe care Valcea a castigat-o la 8 goluri diferenta!

Campioana Romaniei la handbal feminin Oltchim Ramnicu Valcea a invins, duminica, pe teren propriu, cu scorul de 35-31 (13-17), campioana Ungariei, Gyor ETO, in mansa tur a semifinalelor Ligii Campionilor. La meciul de la Sala Traian a fost o atmosfera incendiara, cu tribune arhipline si peste 3300 de fani devotati campioanei Romaniei, printre care s-au strecurat si aproximativ 150 de sustinatori ai formatiei maghiare ce au fost redusi la tacere dupa 30 minute in care nimic nu n-a iesit! Luminita a fost din nou imperiala – exact ca in vremurile sale bune. 

Uraganul Valcea s-a dezlantuit in primele 10 minute ale Reprizei 2! Erik Bohn a declarat ca Gyor este favorita in continuare, in vreme ce Voina este la fel ca inainte de joc retinut: “Orice se poate intampla intr-o astfel de partida la acest nivel! Azi am jucat si fara Jovanovic si fara Elisei. Este meritul fetelor care isi doresc enorm o noua Finala de aceea am incredere in ele! Insa ne va fi greu si fara ele, daca nu isi revin pana sambata!

PARTIDA A FOST LIVE TEXT PE CHAT PANA IN MIN.40! ATMOSFERA CREATA DE FANI NE-A FACUT IMPOSIBILA TRANSMITEREA PANA LA FINAL A SPECTACOLULUI!

In urma cu doua sezoane, Gyor a fost eliminata in semifinalele Ligii Campionilor, chiar de catre Oltchim. Echipa antrenata de Radu Voina, la fel ca acum doi ani, are drept (more…)

HC ZALAU – CB MAR ALICANTE, in semifinalele EHF Cup. HANDBALUL romanesc ne introduce intr-un week end spectaculos prin cea de-a doua echipa reprezentativa a tarii in Europa!

Tadici reuseste inca o performanta notabila pentru Romania si sportul salajean ? (foto eurohandbal.ro)

UPDATE 2: HC Zalaul – CB Mar Alicante 24-26 sambata in partida a doua din semifinale. Cu scorul general de 54-46 formatia condusa de Gheorghe Tadici aduce prima bucurie Romaniei din acest week-end handbalistic formidabil si se califica in FINALA CUPEI EHF!

UPDATE: Gruparea de la poalele Meseşului a învins la 10 goluri diferenţă în partida tur şi a luat o obţinue serioasă pentru calificarea în ultimul act al Cupei EHF

În faţa unei săli care s-a dovedit a fii neîncăpătoare, HC Zalău a făcut spectacol, câştigând la 10 goluri manşa tur cu C.B. Mar Alicante (30 – 20), astfel gruparea de la poalele Meseşului a luat o obţiune serioasă pentru marea finală! Chiar dacă au început mai ezitant meciul, spaniolele aflându-se la conducere în primele minute (3 – 1), HC Zalău a revenit rapid şi a preluat conducerea, iar la jumătatea reprizei, Georgiana Ciuciulete şi compania erau în avantaj cu trei goluri (8 – 5).  Cu toate că, Mar Alicante a restabilit egalitatea (9 – 9) min 20, zălăuancele nu s-au lăsat intimidate şi până la pauză s-au desprins la trei goluri (16 – 13).

A urmat o a doua repriză de vis pentru HC Zalău, care în primul sfert de oră, a marcat de şapte ori fără să primească vreun gol! Cei drept au avut-o şi pe Mirela Nichita în mare (more…)

EXCLUSIV: Declaratii Eduarda Amorim – inter stanga la Gyor, inainte de semifinala Ligii Campionilor de la Valcea!

Amorim - in tricoul lui Gyor

DUPA AVANCRONICI COMPLETE FACUTE DE SPECIALISTI CARE AU TRAIT PE TEREN ASTFEL DE MECIURI – CA CEL CE SE ANUNTA UN MARE SPECTACOL HANDBALISTIC, DUMINICA LA VALCEA, EUROHANDBAL.RO A REUSIT EXCLUSIV, SA IA DECLARATII DINSPRE PARTEA MAGHIARA, DE LA CEA MAI INALTA JUCATOARE CE SE VA AFLA PE TEREN – INTERUL STANGA BRAZILIAN AL GYOR-ULUI, EDUARDA AMORIM!

IN ORICARE PARTE AR EVOLUA GORBICZ, PE CENTRU SAU IN EXTREMA STANGA – SITUATIE IN CARE LEKIC EVOLUEAZA CENTRAL, AMORIM ESTE INTOTDEAUNA LANGA VEDETA MAGHIARA, CEEA CE INSEAMNA CA VA FI UN ELEMENT IMPORTANT IN ATACUL GYOR-ULUI, CHIAR UN PUNCT CHEIE IN PARTIDA DE LA VALCEA, ASTFEL INCAT DETALIILE TACTICE DE OPRIRE A EI VOR TREBUI ATENT RESPECTATE.

O mica avancronica a partidei?

Asteptam cu nerabdare acest meci, pentru că acesta va fi unul foarte dificil. Valcea este o echipa mare, dar si noi suntem, de asemenea, şi mergem sa luptam pentru accederea in finala. Am jucat mai bine (more…)