Lipsa Cristinei Neagu din teren s-a simtit in acest sezon de LC! - Foto eurohandbal.ro: Finala LC 2009/10 cu Viborg

Oltchim Rm. Vâlcea a fost învinsă de formaţia slovenă RK Krim Mercator Ljubljana, în deplasare, cu scorul de 37-30 (17-19), sâmbătă, 19 martie în ultimul meci din grupa 1 principală a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Oltchim a controlat cea mai mare parte a jocului şi a condus timp de 38 de minute pe tabela de marcaj, dar a avut 11 minute în care nu a marcat deloc şi gazdele s-au impus destul de clar. Echipa lui Radu Voina a condus cu 5-1 (min. 6), dar Krim a restabilit egalitatea, 6-6.

Se pot găsi mulţi vinovaţi pentru eşecul din acest an al LC, dar acest lucru nu mai schimbă cu nimic situaţia. Conducerea tehnică şi administrativă a CS Oltchim, împreună cu jucătoarele, vor fi nevoite să caute soluţii pentru redresarea echipei, astfel încât să nu se reflecte şi la Vâlcea exemplul Hypo Viena sau chiar Viborg, de după obţinerea unor mari performanţe. Este nevoie de continuitate, de noi strategii pentru a apăra brandul Oltchim

Oltchim a controlat partida şi a avut din nou avantaj consistent pe tabelă, 12-7 (15), iar la pauză scorul a fost de 19-17 în favoarea vâlcencelor. Krim a condus pentru prima oară în min. 38, 22-21, după care gazdele s-au desprins şi au câştigat clar, cu 37-30.

Pentru Oltchim au înscris: Ardean – 7 goluri, Yeliz Ozel 6, Farcău 5, Fiera 2, Pidpalova 2, Stanca 2, Manea 2, Managarova 2, Szucs 1 şi Geiger 1.

Pentru Krim au marcat: Penezic – 7 goluri, Mavsar 7, Lekic 5, Bodnieva 5, Zrnec 4, Vergelyuk 4, Koren 2, Geissman 2 si Ceckova 1.

Oltchim a ocupat ultimul loc (4), cu 4 puncte, devansată de Itxako Reyno De Navarra, Buducnost Podgorica şi RK Krim Mercator. Felicitati fetele noastre, care au adus Romaniei medaliile de bronz la recentul CE si sustineti in continuare formatia noastra si proiectul de la Valcea. Până la urmă Oltchim este singura formaţie de club din România care a reuşit să facă performanţă pe plan european în ultimii ani şi trebuie ajutată să continue la cel mai înaltenivel!

Trofeul LC nu mai vine in Romania in 2011! Visul continua la Oltchim (foto eurohandbal.ro)

Sursa: Agerpres.ro