Antrenoarea daneză Anja Andersen şi-a luat “la revedere”, luni, de la jucătoarele echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, după ce a fost demisă de conducerea campioanei României, relatează Mediafax.

Anja Andersen a fost numită în data de 3 februarie în funcţia de antrenor al echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, înlocuindu-l pe ungurul Peter Kovacs. Această schimbare de pe banca tehnică a campioanei României s-a produs cu trei zile înaintea debutului în grupele principale ale Ligii Campionilor. După patru meciuri disputate în prima grupă principală, Oltchim se clasează pe locul al treilea, cu patru puncte, fiind devansată de Itxaco (6 puncte) şi de Buducnost (4 puncte).

Gruparea vâlceană a obţinut, cu Anja Andersen pe bancă, două victorii şi două înfrângeri în grupele principale ale Ligii Campionilor: Oltchim – Buducnost scor 21-20, Itxaco – Oltchim, scor 26-25, Oltchim – Krim Ljubliana, scor 31-27 şi Oltchim – Itxaco, scor 22-25.