După eşecul din urmă cu două etape, din deplasare cu Flensburg, trupa lui Talant Dushebaev şi-a refăcut moralul în runda a 9-a, când a învins, fără drept de apel, pe Croaţia Zagreb condusa de Balici, scor 30-20.
Formatia iberica vine la Malul Marii Negre, NU într-o simplă excursie! Pentru că, în cazul în care ar fi învinsă pe litoral, ar pierde şefia ierarhiei in fata lui Flensburg (victorie cu 25-18 in fata lui Bosna, ieri), ceea ce i-ar aduce un adversar mai puternic în optimi. Adica Pick Szeged, HSV Hamburg sau Barcelona Borges!! fata de Celje, KIF Kolding sau Kadetten.
Partida dintre HCM şi Ciudad Real va fi condusă de o brigadă din Ungaria, formată din Peter Horvath şi Balazs Marton. Aceştia au mai arbitrat un meci al HCM-ului în cupele europene, mai exact în returul sferturilor de finală ale ediţiei 2008-2009 din Cupa Cupelor, când HCM a cedat, pe teren propriu, cu Valladolid, scor 28-35.
„Nu se poate spune despre nimic că este imposibil, dar trebuie să facem un meci perfect. Sper ca publicul să vină în număr cât mai mare la sală, pentru că o echipă precum Ciudad Real, una de top a Europei, care are drept obiectiv permanent câştigarea Ligii Campionilor, nu ai ocazia de a o vedea în fiecare zi”, a declarat pentru presa constanteana, antrenorul secund al HCM-ului, Alexandru Buligan.
Antrenorul Talant Dushebaev nu va putea conta la acest meci pe Garcia Parrondo, extrema dreaptă efectând luni un RMN în urma căruia i s-a recomandat o săptămână de refacere. Parrondo a înscris 28 de goluri în acest sezon al LC, cele mai multe, 6, reuşindu-le chiar în meciul tur cu HCM, din Spania.
CIUDAD REAL a sosit aseara la Constanta. Delegaţia campionilor spanioli a sosit miercuri seară la Constanţa, cazată fiind, la Hotelul “Malibu“ din staţiunea Mamaia. Singurul antrenament pe care Ciudad Real îl va efectua în Sala Sporturilor înaintea meciului va avea loc joi dimineaţă. Un bilet la meciul HCM – Ciudad Real costă 30 lei.
HCM CONSTANTA – CIUDAD REAL, joi ora 19,00 si imediat dupa partida cu informatii la cald, transmise de corespondentul nostru de la Malul Marii Negre, este: