AVAND IN VEDERE ANUMITE REZULTATE INREGISTRATE IN ULTIMA PERIOADA – LA FEMININ (Campionat lipsit de interes – pentru Oltchim in mod clar, dar si in anumite zone ale clasamentului), DAR IN MOD SPECIAL SI FAPTUL CA IN MAJORITATEA CAMPIONATELOR TARI ALE EUROPEI, COMPETITIA ARE UN FORMAT MULT MAI ATRACTIV – INCLUSIV PENTRU TELEVIZIUNI, CLUBURILE AU DECIS SA MEARGA PE UN DRUM NOU, IN LIPSA UNEI LIGI PROFESIONISTE! TADICI – HC ZALAU VA FI REPREZENTANTUL CLUBURILOR IN DISCUTIILE CU FEDERATIA ROMANA DE HANDBAL DE ACUM INCOLO!

Conducătorii cluburilor din liga naţională de handbal au decis, începând cu sezonul 2012/2013, un campionat cu 12 echipe, cu tur şi retur, urmat apoi de play-off (locurile 1-4 şi 5-8) şi play-out (9-12), propunere care urmează să fie validată la Consiliul de administraţie al FR de Handbal din 22 februarie. ”S-a decis ca începând cu sezonul 2012/2013, liga naţională, atât la băieţi cât şi la fete, să fie compusă din 12 echipe. Se va juca tur, retur şi se va încheia cu play-off şi play-out. Asta este opţiunea celor care compun liga şi trebuie s-o susţin pentru că liga se face pe banii cluburilor”, a declarat Cristian Gaţu, preşedintele FRH, pentru Agerpres citat de www.radio-resita.ro.

O altă măsură luată la reuniunea conducătorilor de club de miercuri a fost înfiinţarea unei şcoli de perfecţionare profesionale a federaţiei. ”În fiecare an, pe cinci categorii, antrenori de seniori, juniori, medici, cadre medicale, arbitri şi observatori, obligatoriu vor face un curs de 7 zile cu test de verificare. Cine nu se prezintă sau nu ia testul nu are dreptul să stea pe banca tehnică la competiţiile organizate de FRH. La cursuri vor fi lectori din Danemarca, Spania, Franţa, Germania şi Ungaria, cu care federaţia a încheiat contracte de parteneriat. Vor veni lectori şi de la Academia Naţională de Educaţie Fizică, de la Şcoala Naţională de Antrenori, de la Institutul de Medicină Sportiv, etc. Îi vom obliga să preia nişte noutăţi. Vor participa inclusiv antrenorii echipelor naţionale”, a precizat preşedintele FRH. Cursurile vor avea loc după încheierea sezonului, conform unei planificări a federaţiei. Liga profesionistă de handbal rămâne un obiectiv greu de realizat de FRH, din cauza problemelor financiare invocate de cluburi, dar s-a creat un consiliu consultativ al preşedinţilor de club, care să demareze acest proiect. ”Ca de fiecare dată, s-a răspuns că nu sunt bani, Am reuşit să facem un consiliu consultativ al ligii naţionale, care să aibă ca obiect principal de activitate pregătirea trecerii la profesionism. Să-şi facă statutul şi să înfiinţeze liga profesionistă, aşa cum legea ne obligă din 2003. Preşedintele consiliului este Gheorghe Tadici, iar în consiliu sunt 3 preşedinţi de la cluburile feminine şi 2 de la băieţi”, a adăugat Gaţu. S-a mai decis înfiinţatea festivalului naţional al minihandbalului, pentru elevii claselor 1-4, oficializarea înfiinţării campionatului de juniori IV (10-12 ani).