Cu doar opt oameni din vechea garnitură si cu Antonaru excelent in poarta, UCM Reşiţa a obţinut o victorie formidabilă marti seară – cu scorul 27-26 (14-14) cu U Cluj, în faţa a peste 1.400 spectatori care au creat o atmosfera superba! Echipa oaspete pentru care au evoluat şi trei ex-ucemerişti: Ghionea, Vujadinovic şi Irimuş (care au întors armele).
Urmeaza intalnirile din optimile Cupei Cupelor cu echipa ucraineana Budyvelnik: sambata de la ora 13:30 si duminica de la ora 12:00
La finele partidei, antrenorul Gligore Czari a remarcat atitudinea spectatorilor. “În primul rând vreau să mulţumesc publicului spectator. De fapt, astăzi a fost publicul susţinător. Dacă până astăzi aveam o galerie formată din câţiva oameni sufletişti, de data asta cred că toată lumea ne-a susţinut. A fost ceva fenomenal. Ştiam că ne aşteaptă un meci dificil din cauza subţirimii lotului, apărută după plecarea celor zece jucători, trei chiar la Cluj. Subţirimea lotului nostru se vede, pentru că cei şapte care joacă în permanenţă nu pot face faţă ritmului timp de 60 de minute. Din păcate, s-a mai accidentat şi Vulpe. Sper să nu fie ceva grav, pentru că şi aşa suntem foarte puţini. Vreau să felicit jucătorii, pentru că s-au bătut pentru fiecare minge”.