Am intrat in 2011 si va dorim tuturor celor din jurul handbalului, mule impliniri si sanatate! Pentru ca iubim acest sport, e cotidianul nostru, e locul in care ne bucuram, e locul despre care sriem si care ne face sa ne mandrim ca suntem romani! Insa nu stim cat vom mai continua…

Afara e frig de crapa pietrele insa noi suntem sub spectrul imaginilor, inca viu ramase in culori calde, datorita realizarilor fetelor de la recentul CE si a faptului ca am vazut tricolorul arborand, acolo departe in Scandinavia – in fata a 12.000 de localnici si a unei Europe intregi, mai sus decat al tarii gazda – Danemarca!

Toata lumea a vorbit din nou despre handball! Despre eroinele noastre, ca Neagu – “Cum? Chiar e cea mai buna din lume?!” sau Tolnai si Galca Stanca, dar si altele, conduse de pe margine de un altfel de om decat cel obisnuit al zilelor noastre, “gentleman-ul” Voina – parca venit din trecut sa ne invete sa fim mai buni; cuvinte multe si frumoase au fost pe buzele tuturor romanilor despre Nationala Romaniei! Inclusiv personaje din “super extra moca” fenomenul acela…stiti dumneavoastra, “au varsat” lacrimi de crocodil in fata realizarilor cu adevarat deosebite ale acestor oameni incantatori, care isi iubesc tara si au adus o imagine senzationala ei, rasarind tocmai din tot raul ei interior, care a cuprins-o aproape covarsitor!

Iubim acest sport, probabil si ca ne aduce performante si ca ne reprezinta cel mai bine talentul nostru. Insa crunt, dar totusi cat se poate de real, in majoritatea lui – handbalul, duce o mare lipsa de sali la standarde europene, bani, organizare, marketing, etc – adica, exact lucrurile esentiale pentru a face performanta si in viitor! Cu salarii aproape injumatatite pentru handbalisti si antrenori, in majoritatea cazurilor, pentru ca sunt echipe sustinute de Consilii Locale, salarii si acelea neluate, in ultimele 2-3 luni, cam asa incepe un nou an handbalistic feminin in Romania! Unul care vine dupa o medalie de bronz adusa Romaniei, care nu e a unui om, sau a unei singure culori (din ce in ce mai tipatoare in aceste ultime luni…)

In curand incepe si Campionatul Mondial din Suedia, unde intr-un mod miraculos a reusit sa ajunga si Romania, dupa un meci de povestit nepotilor, facut in Rusia – lasata acasa pentru prima data in istorie, de la aceasta competitie – chiar de noi, romanii. In conditiile in care iubim handbalul, trebuie sa amintim ca acest joc la noi, NU este organizat inca, intr-o liga profesionista, dar totusi aduce performante notabile in raport cu celelalte tari europene organizate asa cum este logic si normal! Insa noi, cei care ii suntem alaturi, stim ca mult timp nu se mai poate continua asa! La doi ani de la infiintare, am reusit cateva premiere la CE al fetelor si am adus primii in Romania, in format LIVE TEXT IN TIMP REAL – declaratiile oficiale de dupa partidele tricolorelor, cum am reusit dealtfel si un alt lucru frumos – cu FOTO de la incalzirea nationalei noastre inainte de partide si publicate tot inainte de startul meciurilor!

Iubim handbalul enorm! Asa de mult incat, am aruncat tot banetul care l-am avut, pentru a fi alaturi de Romania in Danemarca! Ne-am certat cu nevestele ca sa scriem doar de handbal in acele zile, am uitat de copii, am uitat de tot… chiar in ultimii doi ani de la infiintare, am putea spune, fara sa primim nici un ajutor din partea forului roman sau al echipelor pe care le promovam din intreg handbalul romanesc. Ne-a incalzit performanta tricolorelor, a fost senzational ce am simtit – find prezenti la Herning! Insa, aceste lucruri nu ne tin de “foame” in casa!

De aceea, pana cand nu trecem la profesionism, pana cand statul nu intelege nevoile unui invingator (handbalul), eforturile noastre de promovare a jocului sunt aproape in van! Si am decis sa o lasam mai moale…in limita posibilitatilor si a timpului; precum si ca raspuns (in antiteza) la Articolele aparute in presa centrala, imediat dupa performanta obtinuta de tricolore la adresa Presedentiei FRH, sau inecarea iubitorilor acestui sport, in mizeria unor URSITOARE valcene care, avand la baza un GPS, ne intoxica cu minciuni privind limba maghiara de peste 7 luni! Doar pentru a scrie, pardon!… a preaslavii si promova “iubitul” nostru handbal!

(VOM REVENI PE ACEASTA TEMA, CU UN ARTICOL CARE SA DEMONTEZE TOT SCANDALUL!)

LA MULTI ANI! JOACA HANDBAL IN 2011!