CSM ORADEA – UCM RESITA 25-32.
Golul cu numărul 300 pentru UCM in acest sezon, a fost marcat de Valentin Ghionea în primele minute ale partidei cu CSM Oradea. Cu 330 goluri inscrise, Resita are al doilea atac al Ligii I dupa HCM Constanta (medie de 33g inscrise /partida), insa doar a sasea aparare (28g primite/ partida)! Vezi cel mai complet clasament actualizat, doar pe eurohandbal.ro! Declaratie antrenor Czari – UCM Resita, mai jos.
Într-o partidă în devans din etapa a 10-a a Ligii Naţionale masculine de handbal, UCM Reşiţa a învins marţi, 16 noiembrie, în deplasare, formaţia CSM Oradea, cu 32-25. La pauză scorul a fost favorabil tot echipei reşiţene, cu 17-13.
UCM Reşiţa a intrat mai greu în joc, având un început slab în faţa unui adversar modest, aflat pe ultimul loc în clasamentul Ligii Naţionale. Dar, încet-încet, elevii lui Gligore Czari şi-au revenit şi au practicat acel joc pe care îl aşteaptă toţi iubitorii handbalului de la echipa care va încerca să câştige în premieră titlul naţional.
Orădenii au făcut o primă repriză curajoasă fiind egalii internaţionalilor vreme de 25 de minute. Farcas, Cantec si Ferent au tinut aproape Oradea pana la 11-13, insa finalul de repriza ii duce pe resiteni la 4 goluri prin Petrea si Ghionea (ajuns acum la 68 goluri in acest sezon – la egalitate cu Patru de la CSM Bucuresti, pe locul 2 in clasamentul golgeterilor dotat cu TROFEUL „AUREL BULGARIU”).
Resita pare ca se desprinde decisiv, imediat dupa pauza, la 16-23 min.39, insa oradenii nu se lasa si revin pana la 25-29, 10 minute mai tarziu si au si atacul cu publicul in picioare. Insa experienta isi spune cuvantul pe final. În loc de 26-29 se face 25-30, iar gazdele cedeaza finalul unei partide arbitrate bine, de o brigada aflata la debutul pe prima scena – Marza/Nedelea (CJ).
„Nu am putut conta nici la acest meci pe Cuciula şi Vulpe, ambii fiind accidentaţi. De asemenea, interul Borko Djordjevic are probleme medicale, iar Rică Pîrîianu a rămas acasă din motive personale. Sper să fie toţi apţi pentru meciul de sâmbătă cu Wisla Plock, când ne dorim să avem o Sală Polivalentă plină, deoarece aportul publicului este important pentru noi. Vreau să le mulţumesc celor cinci suporteri care au făcut astăzi deplasarea la Oradea şi ne-au susţinut, încurajările lor ne-au ajutat. Au venit pe cont propriu, s-a mai întâmplat la Bacău, contează pentru noi gestul lor. Sunt adevăraţi suporteri.“ – Gligore Czari, antrenor principal UCM Reşiţa.
UCM RESITA: Irimuş, Antonaru, Szabo – Ghionea 11,g Irimescu 6, Stamate 3, Georgescu 3, Petrea 2, Rohozneanu 2, Fenici 1, Vujadinovic 1, Stan 1, Tucanu 1, Grozăvescu 1.
CSM ORADEA: Ionescu (fost UCM -rist a aparat foarte bine) – Cântec 10g, Al.Farcaş 6, Ferenţ 4, Razvan Farcaş 2, Taşcă 2, Maxim 1.
Cel puţin până miercuri, când se dispută partida Energia Pandurii Târgu Jiu – Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, formaţia reşiţeană va rămâne pe primul loc al clasamentului, cu 17 puncte. UCM Reşiţa a trecut de cota 300 de goluri marcate, având acum 330 de reuşite, în zece partide. Golul cu numărul 300 a fost marcat de Valentin Ghionea în primele minute ale partidei cu CSM Oradea.
Acum toată suflarea handbalistică reşiţeană aşteaptă confruntarea cu Wisla Plock, poate cel mai dificil examen al toamnei pentru UCM Reşiţa. Partida din prima manşă a turului al treilea al Cupei Cupelor va avea loc sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 12, la Sala Polivalentă din Reşiţa – si va fi pe DIGISPORT in direct.