Clujencele au luat avans de 2 puncte fata de CSM si Tomis si vor ramane pe locul 2 – cel putin pana in ianuarie, cand se va relua actuala stagiune a ligii I feminine. Urmeaza jocurile din Cupa EHF pentru ardelence si Cupa Cupelor pentru dobrogence. Trioul clujean pentru europenele din Danemarca si Norvegia a fost decisiv pentru derby-ul desfasurat ieri.
Echipa universitara de handbal feminin a câştigat derby-ul cu Tomis Constanţa, din etapa a IX-a a Ligii Naţionale, 33-30 (19-17), ultima din 2010. „U” Jolidon Cluj cu acelaşi număr de puncte ca şi dobrogencele de la Tomis Constanţa, surpriza plăcută de până acum a Ligii Naţionale s-au intalnit miercuri, pentru a demonstra care dintre aceste două echipe merită să rămână în “asa zisa” urmărirea Oltchimului.
Cele două formaţii au condus alternativ pe tabela de marcaj, echilibrul din clasament s-a văzut foarte bine şi pe parchetul Sălii Sporturilor „Horia Demian” în primele treizeci de minute. Gazdele au avut insa putin mai multa inspiratie si au gresit mai putin, decât adversarele lor şi au intrat la pauză, cu două goluri avantaj, 19-17. In primele 15 minute – de la reluare, fetele pregătite de Gheorghe Covaciu – cu trioul cunoscut de acum, in lotul pentru Campionatul European Dan/Nor 2010, au inceput sa isi etaleze valoarea şi au condus în dese rânduri si la şase goluri avans, pe tabelă. Meteahna romaneasca?! sau conditia fizica?! După minutul 45, la vicecampioane a început să apară greşelile, apoi inferiorităţi numerice, iar Tomis s-a apropiat amenintator, la un singur gol diferenţă, 31-30, cu doar trei minute si ceva, înainte de finalul partidei.
Ba mai mult, inimile spectatorilor prezenti la H.Demian au “stat”, cand oaspetele au avut posibilitatea egalarii în mână, dar portarul lui „U” – Viktoria Petroczi, a avut o intervenţie mare, din postură clara de gol, fata in fata cu o adversară şi a evitat scorul egal. Dărâmate psihic de această ratare, dobrogencele au mai încasat încă două goluri pe final fără să marcheze vreunul, iar „U” Jolidon sta linistita pana in ianuarie din fotoliul locului 2, dupa ce s-a impus până la urmă meritat, cu scorul de 33-30.
Viktoria Petroczi – portar U, este prima jucatoare straina din istoria formatiei si a mai evoluat la Gyor, Kiskunhalas si Feherep Alcoa.
Jolidon Cluj: Tivadar 13g, Chintoan 6, Paraschiv 6, Dinca 4, Vintila 2, Ani Senocico 2.
Tomis Constanta: Zamfir 10g, Barcan 7, Mateescu 5, Tilvic 4, Rusu 2, Patru 2.
“U” Jolidon va juca in deplasare in cupa EHF, cu VfL Oldenburg (Germania), iar Tomis Constanta, in Cupa Cupelor, tot in deplasare, cu Madeira Andebol (Portugalia), la acest sfarsit de saptamana.
Dupa etapa a IX-a campionatul se intrerupe, pentru pregatirea si participarea echipei nationale la Campionatul European din Danemarca si Norvegia.