UNIV. SUCEAVA A PLECAT IN CANTONAMENT LA GURA HUMORULUI CU TREI ACHIZITII DE MARCA: PANCU, CIUBOTARIU SI ILIES.
Unul dintre cele mai bune ziare locale de sport din Romania, colaboratorul nostru www.gazetasv.ro, ne aduce aminte si precizeaza ca, Mădălin Ţuţu (foto stanga) s-a accidentat în luna mai a anului trecut, în prima manşă a finalei Cupei Challenge, disputată de Universitatea la Reşiţa. Cu un sfert de oră înainte de finalul partidei, Ţuţu a suferit o fractură de tibie şi peroneu la piciorul drept, după un contact cu Pîrvan.
Ţuţu a plecat împreună cu colegii săi în cantonamentul de la Gura Humorului şi spune că şi-a revenit în mare măsură după accidentarea suferită în finala de anul trecut a Cupei Challenge.
“Mă simt bine şi sunt foarte bucuros că merg în cantonament cu băieţii. Îmi doresc să nu mai am probleme ca să pot începe sezonul cu brio. Mă voi antrena treptat pentru ca să nu recidiveze accidentarea. Osul este prins, cu încheiturile este mai greu. Sunt şanse sa intru încă din primul meci, dar nu pot spune eu câte minute voi sta în teren. Sper să joc măcar 5 minute”, a mărturisit interul stânga al Universităţii.
Coşmarul lui Mădălin Tuţu este astfel, pe cale să ia sfârşit. După accidentarea care l-a ţinut în afara terenului un an de zile, interul Universităţii se pregăteşte să joace din nou în Liga Naţională.
Luni, în jurul amiezii, handbaliştii suceveni au urcat în autocar cu destinaţia Gura Humorului. Printre jucătorii Universităţii care au plecat în cantonamentul de la munte nu s-au regăsit Iulian Andrei, Adrian Chiruţ şi Ioan Tcaciuc. În schimb, au fost prezenţi basarabeanul Stanislav Purici, foştii “reşiteni” Florin Ciubotariu şi Mihuţ Pancu şi ultima achiziţie, Dan Ilieş. Ultimul a auzit de antrenamentele lui Leonard Bibirig, însă nu îşi face griji.
“Nu am deloc emoţii. Nu sunt la primul cantonament şi nu cred că a murit nimeni din antrenamentele domnului Bibirig. Sper să mă acomodez, am venit după o accidentare, dar nu cred că o să am probleme”, a spus Ilieş.
După revenirea de la Gura Humorului, componenţii Universităţii vor începe meciurile amicale. “Studenţii” au programate deja două meciuri de verificare cu Ştiinţa Bacău, pe 24 şi pe 28 iulie.