Stiinta si HC Odorhei au profitat de pauza competitionala pentru a disputa doua partide amicale. Pâna la urma, a fost limpede ca meciurile au fost utile in primul rând formatiei gazda, care vrea sa-si schimbe foarte repede stilul de joc.

In partida de marti seara, s-ar fi zis ca la Stiinta a venit apocalipsa dupa Heel. Studentii au jucat foarte prost, mai ales in repriza a doua, ratarile de pe semicerc si pasele gresite tinându-se lant. Fara noul antrenor principal pe banca (Gabi Armanu pregatind la Sibiu nationala de tineret), Stiinta parea ca nu are niciun fel de directie si ca secunzii Brezan si Iacob sunt chiar mai debusolati decât jucatorii lor. Pe de alta parte, s-a vazut ca Stiinta a jucat cu tema, iar lectia din primul meci a fost insusita pentru a doua zi.
Cu exceptia primelor cinci minute din partida revansa, in care pasele gresite si scorul (1-5) ne-au amintit de meciul din ajun, Stiinta a facut spectacol si a fost foarte eficienta. Ne-au atras atentia desele combinatii aeriene, unele dintre ele reusite la milimetru, ca la volei. Este limpede ca o parte dintre jucatori si-au regasit pofta de joc, o data cu demiterea lui Otto Heel. Pe de alta parte, ne temem ca “revansa” acestora sa nu-i afecteze pe alti colegi de-ai lor, care n-au avut niciun conflict cu antrenorul demis. Pe de alta parte, Stiinta a jucat mult mai neatenta in aparare, faza a jocului pe care Heel punea un accent deosebit, unii ar spune chiar excesiv.
Mai trebuie spus ca Adi Brezan a avut un lot de doar 11 jucatori – Tevzadze, Tamas, Iacob, Bondar, Moskalenko, Gurkovski, Rotaru, Paunica, Onyejekwe, Iancu si G. Bujor -, pentru cele doua partide, alti patru (Ghita, Tarâta, M. Bujor si Grigoras) fiind impreuna cu antrenorul Armanu la lotul reprezentativ de tineret, iar Prachar si Ignat sunt accidentati.

Peter KELMANN
sursa: www.ziaruldebacau.ro