ENERGIA TG.JIU – CSM SATU MARE 34-31 in etapa XXII a LN masculine

„Rămân să antrenez şi la anul Energia Pandurii, dar cu condiţia ca obiectivul din sezonul viitor să fie câştigarea campionatului” a declarat antrenorul Vasile Stângă. Tehnicianul hanbaliştilor gorjeni, Vasile Stângă, spune că dorinţa de performanţă îl ţine să mai antreneze la Târgu Jiu. Stângă şi-ar dori o să facă din Energia o echipă care să se bată de la egal la egal cu granzii campionatului HCM Constanţa şi UCM Reşiţa.

Energia Pandurii a invins, din nou acasa, in meciul sâmbătă de la ora 18:00 pe CSM Satu Mare cu 34-31, dupa o partida echilibrata in prima parte, 18-18 la pauza, dar controlata totusi de gazde in partea a doua.

Oaspeţii nu au mai contat din minutul 37! Julien Humberto, a marcat de 3 ori consecutiv, si i-a facut pe sătmăreni sa inteleaga, ca pana atunci a fost o joaca. A fost momentul „psihologic” al meciului echipa vizitatoare depunând armele în faţa contaatacurilor extremelor, Forea şi Apolzan. Diferenţa fragilă, de trei goluri, a fost bine gestionată de Energia iar, în minutul 53, tabela consemna cea mai mare distanţă dintre cele două combatante, 34-29.

Stângă vrea să bată tot până la sfârşitul campionatului şi crede că Energia se poate cocota pana pe 3 in clasament si si-a indeplinit obiectivul personal – locurile 4-5 înaintea sărbătorilor de Paşte! Chiar daca golaverajul ii este superior Stelei, cu care se afla la egalitate de puncte, Energia s-ar fi putut afla pe locul 4, daca in campionat, in meciul direct cu militarii, si-ar fi pastrat din avansul de 10 goluri – pe care l-a avut la un moment dat, macar 5 lungimi in final, dar scorul a fost 32-28 in meciul cu militarii, de pe tern propriu.

ECHIPELE SI MARCATORII:

ENERGIA: Dragomir ( 6 intervenţii), Ciobanu (5 intervenţii), Truică ( 0/2 acţiuni), Humberto (5/7 acţiuni), Păiuş, Kukrika (4/6 acţiuni), Kapular (3/3 acţiuni), Apolzan (5/9 acţiuni- o lovitură, de la 7 metri, ratată), Criciotoiu (3/6 acţiuni), Filip (prezent la teren, nu a jucat nici un minut), Simovic (3/7 acţiuni), Florea (9/13 acţiuni – 2 lovituri ratate de la  7 metri), Giotoiu (1/2 acţiuni), Enache (1/ 2 acţiuni).
Antrenori: Vasile Stîngă şi Mircea Bedivan.

C.S.M. SATU MARE : Teremi (9 intervenţii şi un gol marcat), Mateş, Surducan (1/2), Nagy, Adelean, Şavlovski (1/1), Vizhboyskyy (7/8), Ciornohuz (2 minute a jucat şi pe postul de portar în timpul când titularul Teremi a fost eliminat pentru un gest nesportiv), Savic (4/4), Bozidar Bursac (5/6), Varga (1/2), Birtalan (9/18), Olah (2/4).
Antrenor: Ioan Palko.

Jucatori de la Energia la echipa nationala pentru meciurile cu Cehia

Jucătorii Energiei: Florea, Giotoiu, Criciotoiu şi Ciobanu au fost convocaţi de selecţionerul Vasile Stângă pentru a participa la un stagiu de pregătire alături de echipa naţională. Turneul are loc în perioada 12-18 aprilie şi va cuprinde două meciuri amicale cu naţionala de handbal a Cehiei.

Joaca handbal! cu www.radioinfinit.ro si Energia Tg. Jiu