“Câştigătoarea va lua trofeul”

RD SLOVAN LJUBLJANA – UNIV. SUCEAVA, duminica 28.03 ora 19,30.

Pe lângă faptul că are în componenţă foşti jucători din Liga Campionilor, RD Slovan a surprins pe toată lumea în optimile Cupei Challenge, când a eliminat principala favorită la câştigarea trofeului, Ystads din Suedia. Slovenii din Ljubljana au băgat frica în componenţii Universităţii. Jucătorii suceveni au urmărit înregistrări cu meciurile urmatoarei adversare şi sunt de părere că îi aşteaptă cel mai greu meci susţinut vreodată în Cupa Challenge.

Imediat după meciul cu HC Odorhei, Leonard Bibirig şi-a chemat elevii la vizionări. După ce au urmărit două jocuri din Cupa Challenge şi unul de campionat susţinute de RD Slovan, “studenţii” suceveni au căzut de acord că echipa care se va califica mai departe din această dublă, are şanse foarte mari să câştige trofeul.

“Cred ca aceasta dubla intalnire va da si catigatoarea Cupei Challenge. Sunt ei puternici, dar nici noi nu suntem slabi. Dupa seria buna pe care am avut-o in campionat, mergem acolo cu un moral bun si vrem din tot sufletul sa ne intoarcem de acolo cu o victorie sau un egal”, a anuntat Bogdan Soldanescu.

Claudiu Dediu a confirmat că Universitatea întâlneşte cea mai puternică echipă rămasă în Challenge Cup.

“In primul rand imi doresc sa ne revenim repede dupa drumul lung pana in Slovenia, avand in vedere ca vom merge doua zile cu autocarul. Intalnim poate cea mai puternica echipa care a ramas in cursa. Ne dorim mult victoria si sper ca dupa cele 60 de minute, sa avem sanse mari de calificare”, a declarat interul sucevean.

“SA PASTRAM SANSE PENTRU RETUR”

“Sunt doua meciuri contra unei echipe foarte puternice, care este acoperita pe toate posturile cu jucatori experimentati. Speram sa jucam calificarea in ambele manse, sa nu pierdem la o diferenta foarte mare si sa nu ne ramana sanse in meciul de la Suceava. Speram sa ne facem cat mai bine treaba acolo pentru a ne pastra sanse in retur”, a anuntat Cristian Bursuc.

Coordonatorul Universitatii a fost completat de Adrian Chirut: “Sper ca la ora meciului sa fim foarte bine pregatiti pentru primul meci, care este faorte important. Vrem sa castigam acolo, dar daca nu se paote, macar sa fie un rezultat strans.”

Intrebat ce diferenta de scor ar putea fi remontata mai usor in retur, antrenorul Universitatii, Leonard Bibirig, a anuntat ca echipa sa merge la Ljubljana sa castige.

“Plecam la victorie, daca ne gandim cu ce diferenta ar fi bine sa pierdem mai bine stam acasa. Recunosc ca va fi foarte greu sa castigam. I-am vizionat si sunt o echipa foarte puternica, care are in componenta jucatori cu experienta foarte mare in cupele europene si in Liga Campionilor. Au eliminat a doua echipa din Slovenia si acest lucru spune multe. Speram ca printr-o noua autodepasire sa facem un joc bun si sa obtinem un rezultat favorabil”, a declarat Leonard Bibirig.

Pentru meciul din Slovenia antrenorul Universitatii nu se confrunta cu probleme de lot.

Tot in sferturile Challenge Cup, o alta reprezentanta a Romaniei – Stiinta MD Bacau se deplaseaza in Portugalia, pentru prima mansa ce se va juca in fata lui Sporting Lisabona, duminica 28.03 cu incepere de la ora 19,00.

Joaca handbal! cu www.gazetasv.ro si Univ. Suceava