„Publicul reşiţean merită premiul I“

UNIVERSITATEA RESITA – TOMIS CONSTANTA 25-25

În etapa a 19-a a Ligii Naţionale feminine de handbal, Universitatea Reşiţa a obţinut un punct mare pe teren propriu, după 25-25 cu Tomis Constanţa. Antrenorul studentelor reşiţene, Florin Pera, a afirmat că ştia că va avea parte de un meci greu.

A fost extraordinar de dificil, ştiam acest lucru. Constanţa este o echipă care are ca obiectiv cupele europene. Înaintea campionatului şi-a propus clasarea pe locurile 1-3, noi ne-am propus menţinerea în Liga Naţională. Ştiam că ne va fi greu, dacă ne gândim la problemele de lot pe care le avem, după accidentările lui Rupa, Turnea, Duţă, Costin. Am avut o grămadă de indisponibilităţi. Mi-a fost frică de acest joc, dar să ştiţi că am crezut până în ultima secundă că vom reuşi cel puţin un egal. Pentru noi totuşi este un punct mare, ţinând cont că suntem pentru primul an în Liga Naţională, şi reuşim să facem jocuri extraordinare şi jucăm de la egal la egal cu echipe mari, cu vechi state în primul eşalon. Vreau să le felicit pe fete care chiar dacă au greşit, au muncit mult. Le mulţumesc, de asemenea mulţumesc publicului care merită premiul I pentru felul cum susţine această echipă şi handbalul reşiţean în general. Sper să ne menţinem în Liga Naţională şi să reuşim să facem o echipă frumoasă la Reşiţa “, a spus cel mai tanar antrenor din liga I feminin – Florin Pera.

sursa: www.arenabanateana.ro – Sursa ta zilnică de informaţii. Sport din Banat