UCM Resita – Rom Cri Brasov, duminica la ora 11,00

Noi suntem mulţumiţi de jocul pe care l-am prestat la Steaua 🙂 şi ne apărăm în continuare şansele“. Inaintea partidei cu Rom Cri, antrenorul resitenilor a spus pentru colaboratorul nostru – www.arenabanateana.ro ca “Vrem să tratăm meciul cu toată seriozitatea” si a adaugat “Aşteptăm cu nerăbdare Cupa României, pentru a ne lua revanşa în faţa Constanţei

După victoria în faţa Stelei, 26-24 în etapa a 19-a a Ligii Naţionale masculine de handbal, UCM Reşiţa pregăteşte acum cu minuţiozitate partida cu Municipal Rom-Cri Braşov.

A fost un meci greu la Steaua, important este că am câştigat, a spus antrenorul principal al bănăţenilor, Aihan Omer. Chiar dacă eram conduşi la pauză, n-am cedat, am luptat, am crezut tot timpul în victorie şi băieţii s-au mobilizat extraordinar în repriza a doua şi au făcut un joc bun. Remarc buna prestaţie a portarului Cristian Antonaru pe final de meci. Steaua nu a prea digerat această înfrângere. Noi suntem mulţumiţi de jocul pe care l-am prestat şi ne apărăm în continuare şansele. Echipa noastră şi-a revenit ca moral. Vrem în continuare să avem un parcurs fără greşeală, să jucăm foarte serios, ca o echipă adevărată şi să nu mai pierdem nimic. Acesta este obiectivul nostru şi aşteptăm cu nerăbdare Cupa României, pentru a ne lua revanşa în faţa Constanţei.

Aihan Omer a făcut referire şi la importantul transfer realizat în această iarnă de UCM Reşiţa. „De la meci la meci, Vali Ghionea va face jocuri bune şi se va integra bine în echipă. Din păcate, a debutat cu puţin trac la meciul cu Constanţa, dar sunt convins că Vali va fi unul din punctele forte ale echipei noastre, atât pe extremă, cât şi pe inter“, spune Omer.

Referitor la următorul joc de campionat, cel cu Municipal Rom-Cri Braşov, Aihan Omer afirmă că ucemeriştii vor trata jocul cu toată seriozitatea. „Vrem să tratăm meciul cu toată seriozitatea, pentru a nu avea surprize. Nu ne desconsiderăm adversarul, chiar dacă venim după o victorie răsunătoare şi întâlnim o echipă din partea inferioară a clasamentului. Ne antrenăm foarte serios. Indiferent de adversar, antrenamentele sunt la fel. Vrem ca duminică mentalitatea jucătorilor să fie de profesionişti şi să câştigăm meciul la o diferenţă confortabilă“, a încheiat tehnicianul formaţiei bănăţene.

Partida UCM Reşiţa – Municipal Rom-Cri Braşov are loc duminică, 14 martie, de la ora 11, la Sala Polivalentă.

www.arenabanateana.ro – Sursa ta zilnică de informaţii. Sport din Banat