Proiectul Ancada Junior 2010 – în sprijinul marilor sportivi de mâine
Ancada Sport, primul brand românesc de echipament sportiv, cu o vechime de peste 10 ani pe piaţa românească, a demarat cea de a treia ediţie a proiectului social Ancada Junior. Proiectul vine în întâmpinarea echipelor de copii şi juniori din orice ramură sportivă pentru ca aceştia să pornească cu şanse egale în practicarea sportului de performanţă beneficiind de un KIT de echipament sportiv de calitate la cel mai bun preţ de pe piaţa de profil din România. Până în acest moment, la proiectul Ancada Junior 2010 au aderat peste 2600 de copii şi juniori, dar listele rămân deschise până în data de 26 februarie a.c.
După două ediţii care s-au bucurat de un real succes în rândul echipelor de copii şi juniori, Ancada Sport continuă strategia de susţinere a sportului juvenil din România cu cea de a treia ediţie a proiectului Ancada Junior.
Proiectul de evidentă factură socială se adresează cluburilor, asociaţiilor şi şcolilor sportive din întreaga ţară pentru ca juniorii şi copiii legitimaţi în cadrul acestora să aibă şansa de a achiziţiona un KIT de echipament sportiv ce înglobează cel mai bun raport calitate/preţ. KIT-ul este alcătuit din 8 produse: echipament de competiţie (şort + tricou/maiou), trening de prezentare sau antrenament, pantof sport specific fiecărei ramuri sportive, jambiere sau două perechi de şosete, minge de competiţie specifică, geantă sport, maiou de departajare şi săculeţ pentru antrenament.
Valoarea totală a KIT-ului este de 200 de euro, din care Ancada Sport subvenţionează 80 de euro. Astfel, pachetul poate fi achiziţionat pentru doar 120 de euro.
Totodată, Ancada Sport ajută cluburile, asociaţiile şi şcolile sportive angrenate în proiect la identificarea de surse de co-finanţare (sponsori, Consilii Judeţene, Consilii locale, fonduri europene, etc.)
Detalii despre proiectul Ancada Junior 2010 sunt disponibile pe site-ul www.ancada-junior.ro sau la numerele de telefon 0264-592233 şi 0264-420330.
Persoană de contact: Adrian Cosma, brand manager Ancada Sport.
Ancada Junior - echipament cu suflet ROMANESC!