Plecată din urna capilor de serie, vicecampioana ţarii la masculin – Ştiinţa Municipal Dedeman Bacau, a avut ghinion la tragerea la sorţi din turul 2 al Cupei EHF (nou înfiinţată)! Sporting Lisboa (POR) sau Ystads IF (SUE) va fi viitorul adversar al moldovenilor ceea ce anunţă deja un spectacol pe cinste la Bacău!

Antrenorul principal al Științei Municipal Dedeman Bacău a aflat de la reporterii Sport.Bacaul.Ro despre rezultatul tragerii la sorți desfășurate marți la prânz, la Viena. Prima reacție a lui Eliodor Voica la aflarea verdictului sorților a fost: ”Oho. Pot spune că nu sunt niște echipe comode, ambele fiind valoroase și cu tradiție în handbal. Asta nu face decât să confirme că această competiție are valoare în momentul de față.” Considerând că echipa portugheză ar fi favorită pentru calificarea în turul secund, lui Colin Voica i s-a cerut de către colegii de la sport.bacaul.ro, info despre formația care-l are în componență și pe românul Daniel Mureșan. 

”E o echipă care a ajuns anul trecut în semifinalele Cupei Challenge, deci nu mai are nevoie de nicio prezentare. De cealaltă parte, echipa suedeză este de câțiva ani buni una din formațiile de valoare ale campionatului lor intern. Așadar, nu se anunță deloc o competiție ușoară, cu atât mai puțin pentru noi”, a declarat antrenorul Științei.

De asemenea, colegii de la colaboratorul sport.bacaul.ro i-au reamintit lui Eliodor Voica faptul că, în urmă cu 3 sezoane, echipa portugheză a eliminat-o pe Știința Bacău în sferturile Cupei Challenge, fapt ce ar putea constitui un bun prilej de revanșă pentru echipa noastră. Tehnicianul formației băcăuane a replicat: ”La urma urmei, acest lucru ar trebui să vină ca un avantaj din punctul nostru de vedere, având în vedere că am jucat deja cu ei. Eu sunt convins însă că lucrurile nu stau așa cum par, fiindcă în trei ani de zile o echipă poate să evolueze sau nu.”

În ceea ce privește preferința lui Colin pentru formația pe care și-ar dori-o în turul al doilea al Cupei EHF, acesta a spus că ar prefera să evolueze împotriva echipei portugheze. Interesant este faptul că ”dubla” dintre Sporting și Ystads a fost prima extrasă pentru turul I, în timp ce confruntarea dintre Știința și cele două formații a fost ultima rezultată pentru turul secund. Dubla manșă dintre Sporting Lisabona și Ystads IF se va disputa pe 13/14 și 20/21 octombrie.

“Joaca handbal!” cu sport.bacaul.ro si Stiinta MD Bacau