Partea a 2-a din articolul despre imaginea de ansamblu a handbalului intern, prezintă o serie de elemente incredibile – denumite în continuare de noi INCERTITUDINILE TRISTE (B)! Promovarea unui antrenor asupra caruia planează o mulţime de poveşti, cheltuirea unor sume de bani exorbitante cu o competiţie fără rost, în condiţiile în care selecţionerul Romaniei va fi remunerat cu 6000 euro/an, adică o mică parte din această sumă aruncată pe geam la recentul CM Universitar din Brazilia!
UPDATE: FRH şi Comisia de Arbitrii au hotărât să promoveze în Lotul de Liga pentru sezonul 2012/2013 pe fiul antrenorului Băban!
Asa cum am stiut dintodeauna să apreciem valorile, sa aparam handbalul considerăm ca acum este momentul să prezentăm şi partea “the real black side”, despre care se ştiu foarte puţine în afara fenomenului. Ea este o parte importantă ca şi cauze a rezultatelor actuale slabe la nivel de reprezentativă. Aceasta este şi o prefaţă la CERTITUDINILE ACTUALE SI MAI TRISTE (A) ce vor reprezenta partea 3 din materialul nostru, întocmit în premieră de eurohandbal.ro pentru jocul cu mingea la semicerc, dar în special pentru voi fanii acestui joc – în prezenta vacanţă competiţională, cu scopul de a fi numai şi numai în folosul handbalului! Deoarece lucrurile ascunse trebuie să înceteze, pentru că jocul care ne reprezintă în lume ca istorie sportivă de excelenţă, are nevoie acută in acest moment, de un nou drum, de idei manageriale adecvate pentru progres!
BRAINSTORMING! Votati şi voi în chestionarul alăturat o parte din soluţiile propuse pentru revigorarea handbalului şi veniţi şi cu alte idei noi pe CHAT! Nu mai lăsaţi să spună alţii pentru voi ceea ce credeţi că este important pentru handbalul actual! Cele mai importante dintre acestea le vom transmite către FRH.
Lucruri incredibile (incertitudini triste) s-au petrecut sezonul trecut, spun surse din interiorul forului român dar şi din cadrul oficial handbalistic actual, iar FRH trebuia să ia măsuri drastice, lucru care din păcate nu s-a întamplat. O enumerare a câtorva din informaţiile pe care le deţinem dar şi o detaliere a celor mai grave le aveţi în această parte a articolului. Lucrurile trebuie spuse pe bune …
Pe lângă jocurile de culise şi scandalul legat de pariuri aşa cum a fost prezentat de presa centrală în duelul dintre CSM Bucureşti – Steaua Bucureşti (scor 26-26 în etapa 12), asupra căreia Preşedintele a avut o reacţie de delăsare şi evident nu s-au luat măsuri drastice, în atenţia noastră a rămas un caz legat de actualul „extraordinar vicecampion mondial universitar” Ioan Băban – antrenorul „celei mai de succes naţionale handbalistice a Romaniei în 2012” şi unul dintre apropiaţii şi protejaţii conducerii FRH.
Vorbim de antrenorul Dunării, care este şi membru în CA al FRH şi selecţionerul singurei reprezentative a Romaniei care se întalneste o data pe an cînd trebuie să ajungă la CM Univesitar sau CE Universitar, şi o facem, deoarece de Ioan Băban se pare că se leagă cea mai neagră şi urâtă informaţie din sezonul handbalistic recent încheiat, asupra căreia FRH şi Preşedintele a inchis ochii, la fel cum clipim noi normal!
1.Astfel una dintre gravele incertitudini triste au apărut după partida din etapa a 11-a dintre Corona Brasov – Dunarea Braila 22-21! Atunci arbitrii delegaţi din Baia Mare pe nume Marta/ Hendrea din Baia Mare (propuşi la internaţionali cîţiva ani la rând), se pare că au trimis o adresă oficială către FRH în care au precizat că au fost amenintaţi direct şi indirect de către recent plecatul antrenor chiar din Baia Mare – Ioan Băban! În cazul în care Dunărea nu ar fi căştigat partida, ameninţarea presupunea că arbitrii vor fi retrogradaţi din Lotul de elită al ţării! Cum rezultatul s-a încheiat nefavorabil, culmea – oficialii partidei chiar au fost suspendaţi 6 luni şi retrogradaţi din primele 15 cupluri ale ţării!!! în ciuda Raportului oficial întocmit şi trimis cu relatarea acestor aspecte deosebit de grave cu privire la profesorul brăileano-maramureşean, despre care în adresa trimisă – spun surse din interiorul forului român şi din jurul fenomenului, aceşti au relatat că au fost aşteptaţi personal la intrarea în Braşov. Rezultatul? Deh…cuvîntul lor! Nu au putut demonstra asta! În speţă unul dintre cei doi arbitrii Marta Ionuţ a preferat să se lase de arbitraj în semn de protest faţă de această decizie aberantă luată de FRH şi Comisia de Arbitrii la aceea vreme. Iar conducerea forului nostru a mers pe mâna antrenorului, ce a fost trimis în plus şi în Brazilia cu Nationala Universitară. Cine a avut însă dreptate? Vă lăsăm pe dumneavoastră să decideţi, dar precizăm ca în ultimul sezon încheiat, nimic nu a fost întîmplător! Braila cu Baban la conducere a câştigat la Zalau, iar în etapa imediat următoare disputată la ultima clasată (la trei zile distanţă) a pierdut cu Craiova! Atunci Băban a fost aproape de a fi dat afară de la club – spun sursele noastre, datorită suspiciunilor legate de rezultatul nefavorabil. Cu un sezon în urmă, şi Baia Mare a paţit-o condusă de acelaşi ilustru Băban. Reuşea să piarda la ultima clasată – Resiţa şi imediat îşi revenea din corzi cu o victorie la vicecampioana Jolidon Cluj, în condiţiile în care cotele la pariuri au fost extrem de mari în ambele situaţii. Conducerea baimareana a gasit însă momentul că drumurile lor trebuie să se desparta la finalul sezonului! Iar despre Băban noi am mai scris şi cred că vă aduceţi aminte…
ARTICOL SCRIS DE EUROHANDBAL.RO DEPRE CINE ESTE IOAN BĂBAN: CLICK AICI!
INCREDIBILUL INSĂ NU E SUFICIENT! DUPĂ VREO CÂTEVA SĂPTĂMÂNI BUNE, DOAR IN ROMANIA SE PUTEA INTAMPLA ASA CEVA! IN ETAPA 16 AFLAM CA S-A GRESIT IN ETAPA 9! Întâmplător sau nu, Federația Română de Handbal a luat act de faptul că, la partida dintre Corona Brașov (în luptă directă cu Braila pentru Europa) și CSM Bacău, din cadrul etapei a IX-a (adică înaintea jocului direct între Brasov – Brăila amintit), echipa gazdă a înscris pe raportul de joc mai multe junioare decât prevedea regulamentul. În consecință, meciul a fost omologat cu scorul de 10-0 pentru formația băcăuană, în timp ce gruparea brașoveană a fost penalizată cu un punct în afară de retragerea punctelor câștigate atunci pe teren. În jocul disputat la Brașov pe 14 ianuarie 2012, gazdele obținuseră victoria cu 34-25. În aceste condiții, CSM Bacău a acumulat 9 puncte în clasamentul Ligii Naționale și a trecut pe locul 12 în clasament, în timp ce Corona Brașov rămânea pe locul 6, dar pierdea în acel moment contactul cu locurile de cupe europene!
2.INTREBAREA CARE SE PUNE? Dacă pentru viitorul selecţioner care să conducă Naţionala feminină şi să o readucă acolo unde îi este locul, NU s-a găsit un salar decent mai mare de 6.000 euro/an, s-au găsit însă în buget, sume importante – exorbitante pentru criza în care trăim (chiar de 5-10 ori mai mari), pentru participarea la o compeţiţie fără rost, peste ocean, tocmai în Brazilia, cum a fost recentul CM Universitar feminin. La turneu am gasit ca are importanţă să aruncăm cu banii pe fereastră pentru a juca cu Chile, Uruguay şi Brazilia pentru a ne bucura ca am jucat finala cu Cehia, formaţie de la care ne-am luat o bătaie de ne-au mers fulgii (32-18) după ce ne-au zdrobit şi în grupe, deşi clar că nu este una dintre formaţiile aflate în primele 2 urne la tragerile la sorti.Tineretul adversarului era şi el în pregătiri pentru CM U20 pe care il organiza. Menţionăm că la această competiţie a „slăbutzelor” NU participa nici una dintre forţele handbalului cum ar fi: Rusia, Franţa, Norvegia, Danemarca, Suedia, Ungaria, etc. Insa medaliile de argint obţinute de trupa condusă acolo de celebrul de acum – Ioan Băban, ar trebui sa ne „încălzească” iarna în casă! Suntem şi noi curioşi câţi bani s-au decontat pentru o astfel de deplsare de 1 săptămână în Ţara Cafelei?
Încet dar sigur de-a lungul timpului, aceste elemente imperfecte au condus la formarea unor certitudini de neînchipuit pentru handbalul autohton cu rezultate obţinute doar de echipele de club. Cele mai profesioniste şi reprezentative, care susţineau Naţionalele – în spetă Oltchim şi HCM Constanţa, au preferat să înceapă o nouă orientare şi să-şi ia mana de pe tricolore/ri de pe un Bucureşti care conduce haotic handbalul nostru. Ele vor începe sezonul cu mai mulţi jucători străini. Naţionalele Romaniei nu vor mai juca în proporţie de 90% la aceste două echipe, ceea ce înseamnă că jucatorii nu vor mai disputa în majoritate, meciuri tari de Liga campionilor, care iarăşi va fi în defavoarea performanţei la nivel de reprezentativă. Mai mult Oltchim Rm.Vâlcea a intervenit direct printr-un comunicat oficial de presă în care anunţau că NU sunt de acord cu curentul Anti Tadici pentru naţională, deschizându-i astfel drumul să fie din nou selecţioner în ciuda opoziţiei Preşedintelui FRH şi chiar în ciuda faptului că avuseseră în acest sezon schimb de replici dur după jocul Zalau – Dunarea, arbitrat de o brigadă vâlceană!
……………………………………………………………………………………………………….
Alte vorbe din lumea handbalului – INCERTITUDINILE TRISTE (B):
3.Sunteti singurul presedinte care NU vorbiti engleza dle Gatu şi nu participaţi la nici o întâlnire la nivel european sau mondial motivând frica de avion, fapt ce nu ne menţine în colaborări de durată sau schimb de experienţă cu forţele handbalului. Fapt ce a fost remarcat de majoritatea conducătorilor de la formaţiile de club reprezentative ale ţării.
4.Prin Comisiile Tehnice asupra cărora aveţi control total aţi numit selecţioneri la Naţionalele României (aprobaţi apoi de CA al FRH) din rândul prietenilor de generaţie sau foşti jucători la Steaua, fără ca aceştia să fi avut performanţe sau experienţă în această nouă meserie, sau care nu ar trebuii plătiţi – aşa cum se întâmplă recent (Voina, Stângă, Voica etc), fapt ce au condus la „adâncirea” rezultatelor slabe şi adversari din ce în ce mai grei.
5. Regulamentele FRH v-a ajutat de-a lungul vremii să ţineţi în funcţii ca Directori tehnici ai loturilor naţionale aceleaşi persoane apropiate: Goran Gheorghe – masculin şi Drăgănescu Remus – feminin. Rude ca şi Lucian Râşniţă a fost pus în mai multe posturi de conducere de la naţionala masculină până la cele feminine sau de juniori ale României la CNOE Sighişoara. Bocan Mihai este un alt nume care conduce handbalul românesc în lipsa preşedintelui, în special ca secretar federal şi ca responsabil în delegări ale arbitrilor, desi există un preşedinte nominalizat pentru acest lucru – Valter Dancescu. Datorită faptului că secretarul general al FRH – Mihail Marinescu a fost contracandidat direct la alegerile pentru Preşedentie, a dus la dueluri directe între cei doi şi tensiune in interiorul FRH care se menţine şi azi şi chiar afectează munca celorlalţi membrii, care trebuie sa asculte ba de sef ba de adjunct! Niciun membru dintr-o Comisie din cadrul FRH, NU este remunerat ci doar apropiaţii preşedintelui. Comisia de Arbitrii din Romania la Handbal face muncă voluntara în anul 2012, astfel că suspiciunile asupra arbitrajului vor exista şi plana tot mai mult, mai ales dupa cuplurile folosite (vizibil aceleaşi 5-10 echipe de arbitrii la toate partidele importante: adică cele din Bucureşti, şi apropierea lui – Buzău, Piteşti);
6.Datorită certurilor personale cu Tadici după nonperformanţele tricolorelor la CM Brazilia, numit atunci de Gatu în direct la Dolce Sport „Lider de sindicat”, preşedintele a căutat să pună tot felul de condiţii la alegerea selecţionerului (sa nu fie apartenent la vreun club sau să fie străin), astfel încât acesta să nu poate fi ales! Antrenorii din Romania au votat însă în unanimitate acest selecţioner, în ciuda condiţiilor puse de presedintele FRH. Prin acţiunile lui Gaţu s-a pus în pericol până şi numirea singurului antrenor valoros care accepta incredibila sumă de 6.000 euro/ an la cârma Naţionalei! Ne întrebăm cum ar fi dorit Gatu să numească cu această sumă exorbitantă un selecţioner străin – aşa cum îşi propusese!?
7.UPDATE: La alegerea selecţionerului Voica se aude că Stanga ar fi venit în faţa colegilor şi ar fi spus conform doleanţelor dumneavoastră că propunerea unui selecţioner străin NU este bine venită! În plus antrenorul propus atunci de majoritatea profesorilor (n.r.Vlad Caba) v-a refuzat elegant. Astfel aţi ales o soluţie din Bucureşti, chiar daca Voica este antrenor la Bacău. Nu se ştie, conform surselor noastre, dacă selecţionerul este plătit pentru munca de la naţională! Etc, etc….
PARTEA 3 din “RUSINE! E DE AJUNS! DEMISIAAA!” (luni pe eurohandbal.ro) – CERTITUDINILE ŞI MAI TRISTE (A)
„JOACA HANDBAL!”
Sursa foto CM Univ. BRA – facebook, pagina Ioan Baban