Oradea va fi gazda unei partide de vis pentru handbalul feminin romanesc. Tadici are sansa sa isi ia revansa asupra lui Trefilov dupa Finala pierduta in 2005 la CM Handbal feminin desfasurat in Rusia, prin partida decisiva pentru un nou trofeu – de data aceasta continental intercluburi!În urma tragerii la sorţi a ordinii de disputare a finalei Cupa EHF, s-a stabilit ca meciul retur să se dispute în organizarea echipei HC Zalău
După ce în urmă cu două zile, HC Zalău şi-a aflat adversara din finala Cupei EHF, aceasta fiind Lada Toglijatti, gruparea de la poalele Meseşului a aflat în cursul zilei de azi şi ordinea disputării finalei. În urma tragerii la sorţi de la Viena pentru stabilirea ordinii de disputare a finalei Cupei EHF, meciul retur se va juca în organizarea echipei HC Zalău. Astfel iubitorii handbalului din Zalău, vor avea ocazia să vadă un meci cu trofeul european pe masă, însă mai mult ca sigur acesta va avea loc la Oradea, datorita lucrarilor de reabilitare a Salii Sporturilor din Zalau.
Calificată în urmă cu mai bine de o săptămână în finala Cupei EHF, după ce a trecut în dublă manşă pe teren propriu de C.B. Mar Alicante, HC Zalău şi-a aflat duminică adversara din finala Cupei EHF. După ce au învins în tur pe teren propriu pe KIF Vejen, scor 21 – 16, rusoaicele de la Lada s-au impus şi în returul din Danemarca, scor 22 – 21, astfel s-au alătura echipei HC Zalău în finala competiţiei.
Prima dispută din finală va avea loc în data de 5 sau 6 mai în Rusia, urmând ca returul să aibă loc în România pe data de 12 sau 13 mai.