Andrea Penezic - principalul pericol al slovenelor, aici in partida cu Oltchim de la Ljubljana

OLTCHIM RM. VÂLCEA – KRIM LJUBLJANA, sau spectacolul care ne duce in “Careul de asi” ai cluburilor feminine din lume, il comentam LIVE TEXT in timp real pe CHAT-ul eurohandbal.ro.

HAI OLTCHIM, strigam cu totii duminica la 18:00! PROMO VIDEO DIGI SPORT: CLICK AICI!

In vreme ce toata media din tara se “screme” efectiv sa scoata ceva spectaculos din realizarile acestui reinceput stangace al “regelui”, unul  neperformant si decazut in ridicol de la atata promovare rasplatita prin nonrezultate, handbalul feminin este aproape sa “produca” Romaniei, inca o noua imensa imagine pozitiva! Dupa ce Zalaul lui Tadici, si-a castigat aseara, inca dupa prima mansa, calificarea in primele 4 echipe dintr-o competitie europeana, Oltchim – suntem convinsi, nu are cum sa rateze calificarea in semifinalele Ligii Campionilor, avand in spate aportul fantastic al fanilor sai, care vor reprezenta al 8-lea, daca nu chiar al 9-lea jucator al campioanelor in aceasta seara!

Oltchim are nevoie de cel puţin un rezultat de egalitate în partida de la finele acestei săptămâni pentru a se califica în penultimul act al Ligii Campionilor cu o etapă înainte de finalul fazei grupelor principale.

In drumul nostru catre semifinalele Ligii Campionilor vor sta principalele puncte forte ale lui Krim: Interul croat PENEZIC Andrea si Tone TISELJ – antrenor, impreuna cu increderea capatata de sloveni dupa jocul reusit in fata lui Buducnost Podgorica, chiar etapa trecuta.

Interul croat PENEZIC ANDREA – Krim Mercator Ljubljana (SLO), va reprezenta din nou principalul pericol pentru formatia naostra, deoarece este a doua golgetera a Ligii Campionilor – cu 67 goluri reusite inaintea partidei decisive cu Oltchim Rm.Valcea, pentru calificarea in semifinalele competitiei. Pe primul loc se afla Görbicz Anita cu 74 goluri reusite, de la Györi AUDI ETO KC (HUN) – viitoarea adversara (speram) din penultimul act al competitiei pentru valcence!

Impins de la spate de evolutia excelenta cu Buducnost, Tone Tiselj – antrenor Krim Mercator Ljubljana (SLO), a precizat pentru EHF ca se aşteaptă la un meci greu în deplasarea de la Valcea, dar în opinia sa, “Adversarul (n.r.Oltchim) nu este la fel de puternic ca şi muntenegrencele! “. “Ce mi-ar place foarte mult este ca toate jucătoarele mele sa evolueze la nivelul lor maxim. Intreaga echipa trebuie să lucreze ca un grup unit, strâns. Avem nevoie de a da cea mai mare măsură a valorii noastre împotriva Oltchimului şi sa lăsam inimile noastre pe teren! Apoi, daca se intampla asta, aş fi mulţumit, indiferent de rezultat!”.

Bilanţul ultimilor ani le este favorabil campioanelor noastre

Chiar daca istoricul confruntarilor a inceput pentru prima dată, în sezonul 1994-1995, în Cupa Cupelor, istoricul recent Oltchim este in avantaj. Krim Electa Ljubljana s-a impus pe teren propriu cu 32-22 şi a cedat la Vâlcea, în faţa Chimistului, cu 32-24 in aceea prima intalnire. După 13 ani, în Liga Campionilor, în sezonul 2008-2009, in grupele principale, Oltchim a câştigat pe teren propriu partida cu Krim cu scorul de 36-30 şi a cedat în Slovenia la limită, cu 35-34. În sezonul 2010-2011, tot în grupele principale, Oltchim a câştigat cu 31-27 meciul de pe teren propriu, dar l-a pierdut pe cel din deplasare cu 37-30. Dacă Oltchim se va impune, aşadar, în partida de duminică, 4 martie, care se va desfăşura începând cu ora 18.00, în Sala Sporturilor Traian din Rm. Vâlcea va înclina bilanţul confruntărilor directe în favoarea ei.

KRIM LJUBLJANA – OLTCHIM RM.VALCEA 25-31 in tur:
Krim: Jelena Grubisic – Gorica Acimovic (9 goluri), Kristina Bille Hansen (2), Iris Gubernic, Alja Jankovic (2), Tamara Mavsar (2), Andrea Penezic (4), Kristina Franic (3), Andrea Seric, Liudmila Bodnieva (2), Barbara Lazovic (1), Maja Son, Alja Koren. Antrenor: Toni Tislej.
Oltchim: Luminiţa Dinu, Sanela Knezovic, Talida Tolnai – Iulia Managarova (1 gol), Adriana Nechita (2), Aurelia Brădeanu, Oana Chirilă (5), Marija Jovanovic (3), Oana Manea (4), Patricia Vizitiu (3), Yeliz Özel (8), Valentina Ardean Elisei (5). Antrenor: Radu Voina.

VIDEO – Finalul partidei din Slovenia (Sursa Digi Sport)CLICK AICI!