UPDATE: CSM Cetate Devatrans – HCM Baia Mare, scor 27-23, marţi 28 februarie, de la ora 19:00, în Sala sporturilor din Deva, arbitrii Stark/Stefan – B.
Handbalistele de la Cetate Deva au pus punct seriei negre de şase eşecuri consecutive şi au obţinut, prima victorie din 2012, învingând cu 27-23 (15-14) pe HCM Baia Mare, într-un meci restanţă din etapa a 17-a, disputat aseară la Sala Sporturilor din Deva. Patronul antrenor, Marian Muntean a luat loc calm in tribuna de aceasta data, insa a cedat tensiunii de final si a fost la un pas sa se ia la bataie cu suporterii din Baia Mare, care au asigurat fondul sonor al salii printr-o organizare a deplasarii la acest meci. Diferenta a fost facuta de aruncarile napraznice ale Melindei Toth – in final.
Partida a contat pentru etapa a XVII-a a Ligii Naţionale Feminine de handbal, iar victoria le-a permis devencelor să urce un loc în clasament, depăşind pe CSM Bacău 2010. Succesul lui Cetate vine după o lungă perioadă fără victorie în campionat, ultima consumându-se în etapa a VI-a, tot pe teren propriu, în faţa echipei CSM Ploieşti. Conduse de pe bancă de Alexandru Weber, fetele de la Cetate au avut în portăriţa Delia Ghilă un adevărat înger păzitor, ea având în finalul meciului două parade care au securizat victoria deveană. În acest meci şi-a făcut debutul şi portăriţa Olesia Semecenko, o ucraineancă în vârstă de 32 de ani.
Cele două puncte cucerite contra băimărencelor sunt cu adevărat de aur, întrucât Cetate a acumulat 10 puncte şi a părăsit locul 13, retrogradabil, urcând pe poziţia a 12-a. Meciul a fost echilibrat şi tensionat, nici una dintre echipe nereuşind să se desprindă categoric pe parcursul a 55 de minute. Cetate a avut nervii mai tari, luciditate şi inspiraţie între buturi, prin portăriţa Delia Ghilă, în ultimele cinci minute, şi s-a desprins decisiv de la 22-22 (min. 55), la 27-23, în final
……………..
Este o partida foarte importanta pentru viitorul handbalului devean in Liga Nationala si in sezonul viitor. Marian Muntean – patronul echipei din localitate, mai are de ispasit o etapa de suspendare dupa 2 primite din partea FRH dupa jocul cu Zalaul, in care a “reusit” mai multe elemente incredibile: a stins intentionat lumina in sala de joc prin intermediul unui prieten si a amenintat arbitrii dupa incheierea jocului, impingandu-l pe unul dintre oficialii prezenti in vederea intocmirii raportului de joc – chiar in vestiarul arbitrilor!
Trei jucătoarele ale echipei HCM Baia Mare nu vor putea juca marţi, în meciul cu CSM Cetate Deva, din cauza unor accidentări suferite recent. Este vorba de Claudia Cetăţeanu (operată la un deget de la mâna dreaptă), Cynthia Tomescu (entorsă la gleznă) şi Eliza Buceschi (revenită de la lotul de tineret cu o accidentare suferită la mână). În aceste condiţii, HCM Baia Mare va deplasa la Deva următoarele jucătoare: Flavia Matei, Mădălina Puşcaş –
Sorina Oşan, Andrada Maior Paşca, Diana Puiu, Alexandra Ciunt, Reka Tamas, Oana Bondar, Ioana Negria, Aneta Pîrvuţ, Lavinia Dobromir, Jenica Rudics, Adriana Tămaş şi Timea Tătar – anunta site-ul clubului maramuresean.
Trei handbaliste băimărene: Eliza Buceschi, Andrada Maior Paşca şi Alexandra Ciunt; au făcut parte din Naţionala de tineret a României a disputat trei jocuri de pregătire împotriva selecţionatei Franţei, în 23, 24 şi 25 februarie, în diferite localităţi situate pe Coasta de Azur. Echipa antrenată de Dumitru Muşi şi Costică Buceschi a câştigat primul meci, la Nice, cu 27-21, l-a pierdut pe cel de-al doilea, desfăşurat la Cannes, scor 22-25, şi a terminat la egalitate, 23-23, în ultimul joc de la Antibes.
foto: hcmbaiamare.ro