Galacticele pe facebook

KRIM MERCATOR LJUBLJANA – OLTCHIM RM. VALCEA, sambata 4.02.12 ora 19:00, ÎN DIRECT LA DIGI SPORT 1

CS Oltchim va juca de şase ori în decurs de o lună! Patru partide vor conta pentru Champions League, iar doua pentru Liga Naţională. Cinci dintre aceste partide se vor desfăşura la Vâlcea, în Sala Sporturilor „Traian”. În total, în următoarele patru luni, elevele lui Radu Voina au programate 31 de partide!

Extrema formaţiei chimiste, Iulia Managarova, a venit la Vâlcea la începutul anului 2011. Ea a semnat atunci un contract cu Oltchim valabil pe un sezon şi jumătate. Acest contract expira în vară acestui an, astfel ca acesta a fost reinoit fara probleme deoarece si jucatoarea si-a dorit acest lucru. Conform spuselor preşedintelui Petre Berbecaru, pentru presa locala prin arenavalceana.ro, Managarova a semnat prelungirea contractului cu încă doi ani. Este de aşteptat ca în următoarea perioadă şi alte jucătoare să ia exemplul ucrainencei şi să accepte propunerea clubului vâlcean.

Campioana şi-a făcut deja programul după care se va ghida până la vară. Pe chimiste le aşteaptă o perioadă plină, în care vor fi nevoita să facă faţă pe trei planuri. Primordială pentru handbalistele de la Oltchim este Liga Campionilor, competiţie în care vor debuta în 2012 pe 4 februarie, adică peste mai putin de o săptămână. Până atunci, însă, Manea şi compania vor mai disputa si o partida în Liga Naţională. Pe 31 ianuarie, în ultima zi a lunii campioana va intalnii de la ora 17:00 pe HC Otelul Galati dupa ce meciul din etapa 12 cu Neptun Constanta a fost amanat datorita conditiilor meteo nefavorabile. Pentru aceste partide din LN, oficialii clubului vor folosi jucatoarele care joaca mai putin si daca meciul de la Malul Mari nu ar fi fost amanat, in lotul pe care Radu Voina ar fi mizat în meciul cu Universitatea se afla şi tânăra jucătoare Nicoleta Safta. Ea a debutat în tricoul formaţiei vâlcene, în primul eşalon handbalistic al ţării, pe 15 ianuarie, în meciul de la Vâlcea, cu HCM Baia Mare, atunci când a şi reuşit să înscrie pentru gruparea chimistă. De asemenea, Safta a mai intrat pentru câteva minute şi în jocul cu CSM Ploieşti, din runda a XI-a.

Apoi urmează calvarul pentru Oltchim, care în cea mai scurtă lună a anului va disputa nu mai puţin de şapte meciuri oficiale. Pe 4 februarie va juca în Slovenia, la Ljubljana, primul meci din grupele principale ale Champions League. La revenirea în ţară, pe 7 februarie, chimistele vor primi vizita formaţiei HCM Roman, meciul contând pentru prima etapă din returul Ligii Naţionale de handbal feminin. Pe 12 februarie se va desfăşura în polivalenta vâlceană partida cu echipa campioană a Franţei, Metz, la doar două zile distanţă de aceasta, pe 14 februarie, fiind programată întâlnirea din campionatul intern, de la Vâlcea, cu SCM Craiova, „lanterna roşie” din clasamentul primului eşalon handbalistic al ţării. Tot la Vâlcea, pe 19 februarie, este programat să se desfăşoare derby-ul grupei din Champions League, dintre Oltchim şi campioana Muntenegrului, Buducnost Podgorica. Partida va avea loc începând cu ora 18.00, când în Sala Sporturilor „Traian” din Rm. Vâlcea vor putea fi urmărite la lucru unele dintre cele mai valoroase handbaliste de pe continent, Bojana Popovic şi Katarina Bulatovic, dar şi fosta jucătoare chimistă, Adriana Ţăcălie. După meciul cu Buducnost, Oltchim se va deplasa în Franţa, pentru returul cu Metz. Meciul va avea loc pe 26 februarie. Imediat, la doar două zile distanţă de acest meci, chimistele vor întâlni la Vâlcea gruparea lui V.Margulescu – CSM Bucureşti. Această partidă, programată pe 28 februarie, va fi ultima a seriei de şapte meciuri stabilite pentru cea mai scurtă lună a anului.

Dacă vorbim de martie, lucrurile sunt la fel de complicate pentru chimiste. Prima partidă din luna cadourilor se va desfăşura pe 4 martie, atunci când Oltchim va încerca, în Sala „Traian” să ofere o bucurie suporterilor şi să câştige partida retur cu Krim Ljubljana. Ziua de 11 martie le va prinde pe handbalistele pregătite de Radu Voina în Muntenegru, acolo unde Oltchim ar trebui să meargă în vacanţă, cu biletul calificării deja în mână, pentru a disputa ultimul meci din faza grupelor principale ale Ligii Campionilor. De la Podgorica, vâlcencele vor merge direct la Braşov, pentru întâlnirea cu Corona din localitate, programată să aibă loc pe 13 martie. Va urma acţiunea echipei naţionale (între 14 şi 25 martie), iar apoi meciul cu CSM Bacău, de la Vâlcea, din 27 martie. În ultima zi a lunii, pe 31 martie, Oltchim ar putea fi programată, dacă va fi cazul, să dispute şi manşa tur din semifinalele Ligii Campionilor.