Într-un meci în devans din etapa a opta a Ligii Naţionale masculine de handbal, Clubul Sportiv Caraş-Severin a învins joi, 10 noiembrie, pe CSM Satu Mare, cu scorul de 31-23 (14-12).Declaratie Gligore Czari, mai jos!
Foto: Sergiu Radu (www.arenabanateana.ro)
Echipa pregătită de Gligore Czari a avut o evoluţie mai puţin convingătoare, în faţa celor aproximativ 300 de spectatori prezenţi la Sala Polivalentă din Reşiţa, dar dincolo de toate, rămâne rezultatul final, care aduce alte două pentru CS Caraş-Severin şi un salt temporar în clasament. Din nou, Rică Pîrîianu a fost omul numărul 1 al cărăşenilor, dovedindu-se un model sportive demn de urmat pentru tânăra generaţie din handbalul românesc. „Ne aşteptam la un joc greu. CSM Satu Mare, cu toate că a rămas în vară fără cinci jucători experimentaţi, a reuşit să formeze în continuare o echipă bună, care practică un handbal ce mie personal îmi place. Dacă în prima repriză, am început bine, uşor-uşor ne-am stins şi nu prea ne-a mai ieşit jocul. A fost o primă repriză chinuită, cu multe greşeli de pasare, greşeli în apărare, nici nu vreau să îmi aduc aminte de ele. În a doua repriză, am intrat altcumva în teren şi am făcut diferenţa necesară. Aşa ar fi trebuit să fie şi în prima repriză. Experienţa şi-a spus cuvântul şi de data asta“, a spus antrenorul Gligore Czari.
CS Caraş-Severin: Ionescu, Antonaru: Pîrîianu 7, Ciubotariu 5, Cuciula 5, Petrea 4, Marta 2, Eros 2, Vaidasigan 2, Vulpe 2, Tucanu 1, Popovici 1, Rohozneanu, Negru, Grozăvescu, R. Czari.
JOACA HANDBAL! cu www.arenabanateana.ro – Sursa ta zilnică de informaţii. Sport din Banat