Popescu - ingerul pazitor al HCM-ului in victoria cu St.Petersburg in LC in sezonul trecut! (foto eurohandbal.ro)

UPDATE: Sankt Petersburg – HCM Constanta 27-25 (14-10) FINAL!! Echipa noastra a fost condusa in permanenta pe tabela de scor chiar si cu 6 goluri diferenta si a pierdut o ultima sansa de a urca in clasament, dupa o evolutie realmente foarte slaba a extremelor noastre: Ghionea, Toma, Buricea si Sabou – doar un singur gol marcat impreuna! Ca de obicei in joc ne-au tinut portarii Popescu si Stanescu, iar in atac s-a remarcat  cu pofta de joc Stavrositu – 9g! Evolutia completa a partidei o aveti pe CHAT-ul nostru!


CLASAMENT GRUPA C – LC 2011/2012
1. Hamburg 3 3 0 0 98-71 6 p
2. Wisla Plock 3 2 0 1 84-82 4 p
3. Cimos Koper 3 2 0 1 77-77 4 p
4. Metalurg Szkopje 3 1 1 1 78-80 3 p
5. St. Petersburg 4 1 1 2 98-112 3 p
6. Constanta 4 0 0 4 105-118 0 p

ULTIMA SANSA! Miercuri IN DIRECT la Digi Sport 2, constantenii joaca una din ultimele carti pentru a prinde macar locul 4 din grupa C a Ligii campionilor, clasare care i-ar duce in optimile de finala ale competitiei in 2011/12. Alexandru Stamate nu va juca nici diseara cu Petersburg, acesta fiind in continuare accidentat a ramas acasa! Desi se parea ca echipa va fi condusă de pe margine de secunzii Alexandru Buligan şi Eden Hairi, dupa demisia lui Craciun, acesta va conduce totusi campioana, in meciul cu vicecampionii Rusiei.

PROGRAM TRANSMISII IN DIRECT PE EHFTV.COM – CLICK AICI

Fără puncte după 3 etape, HCM speră să spargă gheaţa în Champions League şi să bată la Sankt Petersburg. O reîntîlnire cu echipa lui Dmitri Torgovanov, care a început la fel de prost în grupa C, remizînd acasă cu Metalurg Skopje şi pierzînd în deplasare la Hamburg şi la Plock.

Partea buna a intalnirii din aceasta seara este ca echipa rusa nu are secrete in fata HCM-ului. Cele doua formatii s-au intalnit si in sezonul trecut, impartindu-si victoriile. HCM a castigat la Constanta cu scorul de 29-28, printr-un gol al lui Stavrositu marcat in ultima secunda de joc, dar a pierdut in Rusia, scor 26-29, un meci pe care l-a dominat, la fel ca si intalnirile cu Cimos si Wisla – din acest sezon, insa l-a pierdut atunci tot in final de joc. „Echipa St. Petersburg este aceeasi ca cea de anul trecut. Am reusit sa ne impunem atunci in unul dintre jocuri, iar in Rusia am pierdut nemeritat. Sper sa ne luam revansa si, totodata, sa obtinem punctele care ne mentin in lupta pentru calificare”, a declarat Alexandru Buligan, antrenorul portarilor de la HCM – cei mai in forma jucatori ai campioanei de multa vreme, ceea ce arata profesionalismul celui venit din Spania pentru a urca cu adevarat Dobrogea in elita handbalistica continentala.

Campiona României, HCM Constanţa a ajuns marti după-amiază la Sankt Petersburg. HCM speră să spargă gheaţa în Champions League în faţa trupei lui Dimitri Torgovanov. Fără Stamate, care nici măcar nu a făcut deplasarea, HCM va fi condusă de pe banca tehnică mâine, tot de către Ion Crăciun – caruia Consiliul de Administratie al clubului nu i-a acceptat demisia. Toma şi compania au renunţat la antrenamentul oficial de aseară deoarece ruşii le-au făcut constănţenilor acceaşi fază ca şi anul trecut: au vrut să îi mute în altă sală decât cea în care se va juca meciul! Astfel elevii lui Ion Crăciun vor face antremanetul oficial chiar în ziua partidei si vor sa demonstreze ca lucrurile rele din ultima perioada se pot indrepta.

Antrenorul principal Ion Crăciun va conduce echipa de pe banca tehnică în Rusia, demisia sa nefiind acceptată de Consiliul de Administraţie. „Sper ca băieţii să-şi dea seama că s-a dorit continuitate la echipă şi nu un şoc“, a declarat, la Sankt Petersburg, pentru Neptun TV, directorul executiv al HCM, Nurhan Ali.

Trebuie să găsim puterea de a trece peste toate ghinioanele, să eliminăm perioadele slabe din unele momente ale jocului şi să câştigăm. Avem un lot care ne permite acest lucru“, consideră portarul Mihai Popescu.

Meciul dintre St. Petersburg HC şi HCM Constanţa se joacă în această seară, de la ora 18.00, şi va fi condus de brigada spaniolă formată din Gregorio Muro San Jose şi Alfonso Rodriguez Murcia. 

Rezultatele înregistrate până acum în Grupa C – etapa 1: Plock – HCM 30-29, Hamburg – St. Petersburg 32-20, Skopje – Koper 28-23; etapa a 2-a: HCM – Hamburg 26-34, Koper – Plock 27-24, St. Petersburg – Skopje 25-25; etapa a 3-a: HCM – Koper 25-25, Plock – St. Petersburg 30-26, Hamburg – Skopje 32-25.

Celelalte două partide din Grupa C – etapa 4, se vor desfăşura astfel: HC Metalurg Skopje – Orlen Wisla Plock (ora 18.00- joi); RK Cimos Koper – HSV Hamburg (ora 18.00- duminică).

Clasament: 1. HSV Hamburg 6 puncte (golaveraj: 98-71), 2. Orlen Wisla Plock 4p (84-82), 3. RK Cimos Koper 4p (77-77), 4. HC Metalurg Skopje 3p (78-80), 5. St. Petersburg HC 1p (71-87), 6. HCM Constanţa 0p (80-91).