INFORMATII, FOTO, DECLARATII DE LA TG.JIU – DOAR PE EUROHANDBAL.RO!
Andrei Maioreanu, vicepreşedinte secţia de handbal Energia: “Este un prim pas spre ceea ce însemnă un turneu, care într-adevăr se va organiza în memoria celui care a fost profesorul Gheorghe Daviţoiu, omul care a pus piatra de temelie a acestei echipe.” Declaratie Gore Popescu, preşedinte secţia de handbal Energia Pandurii – mai jos!
Vineri si sambata se va disputa in orasul lui Brancusi Cupa Energia 2011, ultima competitie amicala inaintea startului de sezon pentru cele 4 echipe participante: Potaissa Turda (surpriza placuta in handbalul masculin – se anunta revelatia campionatului viitor), CSM Ploiesti (revenita pe prima scena cu dorinta de a face o figura frumoasa), Steaua Bucuresti (multipla campioana este candidata serioasa la retrogradare in noul sezon) si gazdele de la Energia (participanta in cupele europene) – care isi va prezenta lotul pentru acest campionat.
Gore Popescu, preşedinte secţia de handbal Energia Pandurii: ”Începând din acest an, vom avea două turnee pe an. Unul va avea loc în luna ianuarie şi altul în luna august sau la începutul lunii septembrie. Turneul din ianuarie se va numi “Cupa Energia”, iar celălalt turneu se va intitula “Memorialul Gheorghe Daviţoiu”, la care participarea va fi şi din partea clubului, dar şi din partea foştilor handbalişti gorjeni, care au avut plăcerea să lucreze cu antrenorul şi omul Gheorghe Daviţoiu. În acest week-end avem Memorialul “Gheorghe Daviţoiu”, la care participă, alături de Energia şi alte trei echipe de ligă naţională: Steaua Bucureşti şi nou-promovatele Potaissa Turda şi Petrolul Teleajen Ploieşti. Este lăudabilă această acţiune, pentru că este bine să ne mai aducem aminte de istoria handbalului din Gorj.”
”Voi încerca, alături de cei din conducerea clubului, cu antrenorul Liviu Andrieş şi cu handbaliştii noştri să ducem această echipă în primăvara europeană, să începem şi returul cu un lot îmbunătăţit, dacă trecem de italienii de la Noci. Momentan, nu mai putem aduce alţi jucători. Nu ne permitem în primul rând din punct de vedere financiar, pentru că trecem prin momente destul de dificile pentru constituirea bugetelor şi asta nu se întâmplă doar la noi, este valabil pentru toată lumea sportului.” a spus acesta conform csenergia.ro
Primele partide ale turneului se vor disputa vineri, astfel:
Steaua Bucuresti – Potaissa Turda (ora 18,00); Energia Tg. Jiu – CSM Ploiesti (ora 20,00)
Jocurile vor fi urmate de o partida de old-boys! Eurohandbal va va aduce cat mai multe informatii de la acest turneu interesant, care precede sezonul masculin competitional 2011-2012!
JOACA HANDBAL! cu Energia Tg. Jiu