HCM Constanţa a debutat spectaculos în campania de achiziţii pentru viitorul sezon. Valentin Ghionea este, începând de ieri, jucătorul campioanei României, participînd deja la reunirea lotului după vacanţă! Unul dintre cei mai buni handbalişti ai României din ultimul deceniu, a ajuns la un acord pentru următorul sezon cu gruparea constănţeană şi visează să ajungă pentru prima dată… campion. Va lupta pentru postul de titular, cu actualul capitan al HCM -ului, Laurentiu Toma. Vedeti mai jos, declaratiile Presedintelui HCM si a antrenorului Ion Craciun!
Zi plină la HCM! Ultima dată la Universitatea Cluj, extrema dreaptă a naţionalei, Valentin Ghionea, a renunţat la oferte importante venite de la campioanele Ungariei şi Poloniei, Veszprem şi Wisla Plock, pentru a juca la HCM. Astfel, dintr-un potenţial adversar al Constanţei în Liga Campionilor cu Wisla, Ghionea devine jucătorul HCM-ului şi visează să cucerească în premieră titlul naţional, după mai multe încercări eşuate cu Minaur, Dinamo, Pick Szeged sau UCM Reşiţa. Ghionea a semnat contractul la sediul clubului şi a pozat apoi, în premieră, cu tricoul HCM-ului, alături de primul transfer realizat de Constanţa în această vară, interul stînga de 23 de ani Călin Hagiu, venit tot de la Universitatea Cluj. Cei doi s-au prezentat deja la reunirea lotului sub comanda antrenorilor Ion Crăciun, Eden Hairi şi Alexandru Buligan. Ghionea a fost o surpriză doar pentru jucători, el fiind dorit de staff-ul tehnic. Cei 20 de jucători au efectuat deja primele teste la sala de forţă. Fără Băiceanu şi Enescu, care şi-au încheiat contractele, Mureşan şi Timuzsin, transferaţi la Sporting Lisabona, respectiv Veszprem, Dimache şi Nicolae împrumutaţi la CSM Ploieşti, dar cu Mocanu revenit de la Cluj şi primele două achiziţii, Ghionea şi Hagiu, HCM a demarat pregătirea pentru noul sezon. Campionii se vor pregăti săptămîna aceasta la Constanţa, urmînd ca duminică să plece în cantonamentul din Serbia, de la Zlatibor.
“Inca o data, HCM dovedeste ca se gandeste la prezentul, dar si la viitorul handbalului romanesc!” a declarat Presedintele clubului – N.Constantinescu
“Valentin Ghionea este un jucator care trebuie sa ajute HCM Constanta in viitorul sezon cu experienta sa! Sper sa si reuseasca acest lucru!” a comentat transferul extremei, antrenorul Ion Craciun.
Sursa: Neptun TV