OLTCHIM – INCEPE SERIA DE 14 MECIURI AMICALE IN UNGARIA SI GERMANIA

Cristina Neagu – Finala LC 2009/10 cu Viborg

Campioanele României înfruntă adversare de calibru în periplul prin Europa. ETO GYOR si HYPO VIENA – in acest week-end in Ungaria, 14-15 august la „Szabella Cup”; Zvezda Zvenigorod, Krim Ljubljana – in Germania.

Până la startul oficial al viitorului sezon, programat pe 5 septembrie (atunci când „galacticele” vor înfrunta tot pe SCM „U” Craiova, în runda inaugurală a Ligii Naţionale), vâlcencele vor pleca într-un amplu periplu european, presărat în total cu nu mai puţin decât 14 partide de verificare în Ungaria şi Germania.

PROGRAM: „Szabella Cup” – 14-15 august la Gyor

Mai întâi, pe 14 şi 15 august, vâlcencele vor participa la ediţia din acest an a tradiţionalului turneu „Szabella Cup”. La startul competiţiei orgnizate de Audi ETO Gyor va mai fi prezentă, în afara echipei gazdă, o altă formaţie puternică din Europa, nimeni alta decât Hypo Viena (campioana Austriei). Cea de-a patra participantă provine tot din campionatul maghiar: Vaci NKSE (clasată pe locul secund în sezonul precedent). Organizatorii turneului de la Gyor au stabilit deja programul meciurilor de la „Szabella Cup”. Astfel:

sâmbătă, 14 august, se vor duela Vaci NKSE şi Oltchim (ora 17.30), respectiv Audi ETO Gyor şi Hypo Viena (ora 19.25).

duminică, 15 august, vor avea loc meciurile Hypo Viena – Oltchim (ora 11.00), Vaci NKSE – Audi ETO Gyor (ora 12.55), Vaci NKSE – Hypo Viena (ora 17.30), Audi ETO Gyor – Oltchim (ora 19.25).

Aşa cum se cunoaşte, la ediţia de anul trecut a acestei competiţii, vâlcencele au ocupat locul secund, după Hypo Viena. Oltchim a fost învinsă de fosta echipă a lui Gunnar Prokop cu scorul de 30-27, după care a dispus categoric de Aud ETO Gyor cu 34-25 şi a întrecut pe DVSC Aquaticum Debrecen cu 39-33.

Zvezda Zvenigorod, Krim Ljubljana si Gyor din nou – rivalele vâlcencelor în Germania

După „Szabella Cup”, Oltchim va merge în Germania, pentru a înfrunta, iniţial, pe 18 august, echipa pregătită de tehnicianul de origine română Herbert Muller, Thuringer HC (care în sezonul trecut a terminat pe locul 8 în Bundesliga). În a doua jumătate a lunii august, vâlcencele vor fi prezente la alte două turnee amicale, ambele urmând a avea loc, de asemenea, în Germania. Astfel, în perioada 20-22 august, „galacticele” vor juca la Schmelz, alături de Audi ETO Gyor, Thuringer HC, Metz Handball şi alte două formaţii din prima ligă germană. Pe 24 august, tot la Schmelz (o localitate din sud-vestul Germaniei, în care trăiesc 16.800 de oameni), Oltchim va înfrunta echipa MJC Trier (locul 9 în ultima ediţie a campionatului german).

Ultimul turneu la care campioana en-titre a României va participa în această vară se va desfăşura tot în Germania, la Bad Urach, un orăşel cu 12.500 de locuitori, renumit pentru băile terapeutice şi complexele SPA. Şi de această dată, Oltchim va înfrunta adversare de calibru pe plan european, precum Zvezda Zvenigorod, Elda Prestigio, Krim Ljubljana, cărora li se vor alătura alte două formaţii din Bundesliga.

“JOACA HANDBAL!” cu www.arenavalceana.ro si Oltchim Rm. Valcea


Leave a Reply